Harry Wilmans! Tu, care ai căzut în mlaştină Lângă Manila...

Harry Wilmans! Tu, care ai căzut în mlaştină

Lângă Manila urmând drapelul,

Nu ai fost schilodit de măreţia unui vis

Sau distrus de o munca lipsită de roade,

Sau adus în pragul nebuniei de ispitile lui Satan;

Nu ai fost tormentat de aprinse iritări nervoase

Şi nici nu a trebuit să-ţi înduri rănile până la bătrâneţe.

Nu ai răbdat de foame, pentru că guvernul a avut grijă să te hrănească.

Tu nu ai suferit şi în acelaşi timp continuat să îndemni înainte

Armata pe care o conduceai

Împotriva unui adversar ale cărui zâmbete batjocoritoare

Erau mai ascuţite decât baionetele.

Tu nu ai fost sfârtecat

De bombe invizibile.

Tu nu ai fost respins

Tocmai de către cei pe care îi apărai.

Nu ai mâncat pâinea fără gust

Plămădită din proasta alchimie a idealurilor măcinate.

Tu te-ai dus la Manila, Harry Wilmans,

În timp ce eu m-am înrolat în oastea zdrenţuită