În ce priveşte democraţia, cred că voi, Concetăţenii mei,...
Citat de Edgar Lee Masters despre muncitori, sclavie, naștere, carieră, bucătărie, șefi, democrație, sănătate, putere, apă
În ce priveşte democraţia, cred că voi,
Concetăţenii mei, sunteţi de acord
Că eu, care am moştenit mari averi, fiind născut într-un palat,
Am fost al doilea după nimeni din Spoon River
În devoţiunea mea pentru cauza Libertăţii.
În acelaşi timp, contemporanul meu, Anthony Findlay,
(Născut într-o baracă şi începându-şi cariera
Prin a căra apă muncitorilor de la staţia căii ferate,
Devenind apoi el însuşi muncitor,
Iar mai tarziu şef de echipă,
Pentru ca în final să ajungă superintendentul căilor ferate
Şi să locuiască la Chicago),
A fost un adevărat vătaf de sclavi,
Măcinând sănătatea oamenilor prin extenuare,
Şi un încrâncenat adversar al democraţiei.
De aceea te avertizez, Spoon River,
Şi pe tine, o, Republică,
Fereşte-te de omul care se ridică la putere
Căţărându-se pe spatele altora!

















