Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate....
Citat de Octavian Paler despre trenuri, ghinion, uitare, lacrimi, noapte, vreme, început, nevoie, viață, zi de naștere
Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: Am vrut să mă arunc înaintea trenului. Te-ai uitat la mine uluit. Care tren? Trenul care va veni. Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor? Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit.
Octavian Paler