Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbuşire şi...

Citat de Regina Maria despre guvernare, unire, viață, patrie, disperare, sfinți, stat, datorie, povești, conștiință

Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbuşire şi nenorocire pentru atâţia alţii, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimânt de hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinşi, căci nu plecaseră şi toate celelalte neamuri în luptă cu încredinţarea că era sfântă cauza lor? Şi chiar dacă s-ar fi înşelat guvernele, regii şi prezidenţii, oşteanul pornise cu bună-credinţă, gata să-şi jertfească viaţa pentru ceea ce învăţase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Şi câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. Mai tragice, şi cu mult mai tragice decât mormintele celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinşi. Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare, însă, zadarnic. Gândul atâtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfârşit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf.

Regina MariaMarie of Edinburgh
Citat de Regina Maria (Marie of Edinburgh) despre guvernare, unire, viață, patrie, disperare, sfinți, stat, datorie, povești, conștiință.

Povestea vieţii mele, volumul III

Regina Maria (Marie of Edinburgh)

Regina Maria (Marie of Edinburgh) 1875-1938, regina Maria a Romaniei

Cunoscut(ă) și ca: Marie of Edinburgh.
Numit(ă) și: Marie Alexandra Victoria.
S-a născut pe: 29 oct 1875.
S-a stins din viaţa în data de 18 jul 1938, la vârsta de 62 ani.
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=