Moartea este înfricoşătoare întrucât o privim ca pe ceva...

Moartea este înfricoşătoare întrucât o privim ca pe ceva exterior, când de fapt ea este o stare lăuntrică; ea nu vine să ne ia, nouă ne vine să murim. Asemănarea obişnuită dintre adormire şi răposare vizează nu numai aspectele de suprafaţă, ci şi senzaţiile specifice, comune ambelor cazuri. Aşa cum nu resimt somnul ca pe ceva străin şi intrarea într-o altă stare de conştiinţă ca pe ceva radical diferit, ci ca pe o manifestare a unei nevoi care pune din ce în ce mai tare stăpânire pe mine, ca pe o slăbiciune care mă cuprinde şi îmi înmoaie orice rezistenţă, orice capacitate de a mă opune, aşa se întâmplă şi cu moartea (evident, vorbesc de moartea bună ). În acele momente vrei să fii lăsat să dormi, vrei să te duci să mori.