Nu mă lasa
Să te sărut,
Caci gura mea
În clipa-n care îți sărută gura
Iți soarbe lacoma și respirarea
Cu care-ți prelungesti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ți-a creionat-o după chipul său -
Așa cum i-a dictat-o inspirarea!...
Oprește-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce împăcați cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Și-n gura cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...
Oprește-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fafără. "va urma".
Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ți voi lasa - drept amintire -
Decat portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Și... "Veșnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De țuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ți purtară
Cosciugul în spinare.
Oprește-mă!...
Nu mă lasa
Să te sărut,
Caci gura mea
N-a sărutat decat așa
Cum a vrut Ea...
Și tot așa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...
Romanța ultimului sărut