Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării...
Citat de Ion Minulescu despre poeți, poezie, merit, atitudine, suflet, rațiune, univers, conștiință
Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.
Ion Minulescu