Să fii apt pentru a sesiza fiecare aspect al problemei;...
Citat de Edgar Lee Masters despre civilizație, pasiune, sentimente, scop, necesitate, imperfecțiuni umane, cuvânt, copii, suflet, bani
Să fii apt pentru a sesiza fiecare aspect al problemei;
Să fii în oricare parte, să fii totul, de nimeni dependent;
Să ajustezi adevărul subordonându-l unui scop,
Să foloseşti sentimentele mari şi pasiunile familiei umane
Urmărind un plan pre-stabilit, un finalitate ştiută dinainte,
Să-ţi porţi masca precum actorii greci;
Ziarul tău de opt pagini – în spatele căruia prosperi,
Proclamând prin mari microfoane:
Acesta sunt eu, colosul,
Trăind astfel viaţă de şarlatan,
Otrăvind lumea cu cuvintele anonime
Ale sufletului tău clandestin.
Să scurmi murdăria scandalurilor pentru bani,
Expunând-o vânturilor răzbunării,
Sau să trafichezi hârtii
Strivind reputaţii, sau chiar trupuri, dacă era necesar,
Pentru a câştiga cu orice preţ, mai puţin al vieţii proprii,
Gloria puterii demoniace, subminând civilizaţia,
Ca un copil paranoic care pune un butuc pe linia ferată
Şi face să deraieze trenul accelerat.

















