Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență
Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care Iaşul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în faţa Iaşului, în faţa dărniciei...Citat de Sergiu Celibidache despre adolescență
Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece,...Citat de Paulo Coelho despre adolescență
Nu trebuie să suferi pentru a fi poet, adolescența este suficientă pentru oricine.Citat de John Ciardi despre adolescență
Adolescenţa este timpul în care luăm universul prea în serios.Citat de Mihai Ralea despre adolescență
Adolescența nu este doar o perioadă importantă a vieții, ci și singura perioadă când putem vorbi despre viață în sensul complet al cuvântului.Citat de Michel Houellebecq despre adolescență
Sa te indragostesti atunci, in cele din urma, de zapada, adica sa stii bine ca e o iubire, in care se va sfarsi peste cateva saptamani prezenta ei, si aproape un an dupa aceea are sa trebuiasca s-astepti, de-a lungul zilelor calde, sau prin...Citat de Mircea Ivanescu despre adolescență
Sultanica, desi bucata de debut, nu poarta stigmatele inerente. Maturitatea mijloacelor, mladierea limbii muntenesti, autenticitatea tablourilor si figurilor, surprind. Delavrancea nu descoperea o modalitate de expresie. El se regasise. Lucreaza...Citat de Mircea Zaciu despre adolescență
Disparitia oricarei amintiri sau senzatii despre chinul trait ani in sir in adolescenta, terorizat la gandul c-o fata ti-ar fi putut descoperi dragostea, e-un semn deja din partea mortii, precum iritarea vis-a-vis de rasul zgomotos al unor copii...Citat de Petru Iliesu despre adolescență
... un adolescent, care simte cum depaseste adolescenta, e sfasita de melancolie... si, totodata, e nerabdator sa se vada cat mai repede eliberat de ea, ca sa-si poata incepe " adevarata viata". MemoriiCitat de Mircea Eliade despre adolescență
Cei mai buni oameni sunt toţi nebuni. O duc bine numai mediocrii şi cei lipsiţi de talent...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență
Jur că nu sunt un om care nu poate uita o jignire şi abia aşteaptă să se răzbune. Nu încape îndoială că dintotdeauna doream să mă răzbun pe cei care mă jigniseră, dar jur că nici nu concepeam altă răzbunare decât să-i umilesc prin mărinimia mea....Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență
Important e să ai caracter, priceperea, abilitatea, cunoaşterea vor veni de la sine. Trebuie numai să nu încetezi să vrei.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență
Recitind rândurile aşternute până acum pe hârtie, îmi dau seama că nu sunt atât de prost cum reiese din ele. De ce s-o fi exprimând un om inteligent cu mult ma prost decât gândeşte?Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență
E drept că în anumite împrejurări, deşi încerci un sentiment adevărat, îl mai şi exagerezi.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre adolescență