Scârba pe care o inspir ibovnicelor mele, se schimbă în atracţie, ba chiar în delir, odată ce – cu ajutorul alcoolului ori al drogurilor întotdeauna – îşi înving precauţia iniţială şi primesc să ne înlănţuim pe un pat.Citat de Mario Vargas Llosa despre ajutor
Orice carte care ajută un copil să-şi formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă şi continuă pentru toată viaţa sa, este bună.Citat de Maya Angelou despre ajutor
Când vă săturaţi să fiţi răi, miştocari, cinici, falşi, înguşti la minte şi constataţi că în viaţa voastră nu s-a întâmplat niciodată ceva bun, încercaţi zâmbetul, vorba bună, lacrima de bucurie, darul, mâna de ajutor, iertarea, înţelegerea,...Citat de Mihaela Rădulescu despre ajutor
Viteza este forma de extaz dăruită omului de re¬voluţia tehnologică. Spre deosebire de motociclist, alergătorul e prezent în trupul său tot timpul, silit să gândească întruna la oboseala şi bătăturile lui; omul care aleargă îşi simte greutatea,...Citat de Milan Kundera despre ajutor
La auzul unor întâmplări, e mai bine să zici: Dă, Doamne, să mi se întâmple şi mie ce i s-a întâmplat lui! , decât: Doamne, ajută să nu mi se întâmple aşa ceva mie! Aşa că mai bine vorbim numai despre lucruri frumoase.Citat de Mircea Albulescu despre ajutor
Mă bucur enorm de toţi cei pe care-i iubesc, de soţia mea, de copiii mei, de părinţii mei, de prietenii mei. Mă bucur de muzica mea, de cărţile din biblioteca mea, de computerul meu, de casa mea plină de flori. Da, toate astea mă calmează, mă...Citat de Mircea Cartarescu despre ajutor
Se va spune, o generaţie, atâta timp cât nu se încheie, e o fluidă continuitate, palpitând de viaţă şi deci de contradicţii. A încerca să o surprinzi în linii, a o izola, a o fixa în caractere - e cel puţin neştiinţific. Sufletul unei generaţii e...Citat de Mircea Eliade despre ajutor
Fac dragoste liberă, dar nicio promiscuitate; nimic orgiastic, dimpotrivă, spun ei, nudismul fetelor şi femeilor ajută camaraderia.Citat de Mircea Eliade despre ajutor
Când nu ai un răspuns al tău te ascunzi după clasici şi te explici cu ajutorul lor.Citat de Mircea Horia Simionescu despre ajutor
La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile?... Ce rost are să citeşti, când o carieră de succes se poate clădi atât de uşor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf?Citat de Miron Radu Paraschivescu despre ajutor
Niciodată să nu oferi genul de ajutor care ia din putere. Niciodată să nu insişti să oferi ajutorul care crezi tu că este necesar. Lasă persoana sau oamenii care au nevoie de ajutor să cunoască tot ceea ce ai tu de dat - apoi ascultă ce vor; vezi...Citat de Neale Donald Walsch despre ajutor
Conceptul lui Iisus despre Iubirea Perfectă a fost să ofere tuturor persoanelor exact ajutorul pe care-l cereau, după ce le spunea ce fel de ajutor puteau primi.Citat de Neale Donald Walsch despre ajutor
Fă absolut orice îţi este de folos, orice te ajută – orice ritual, ceremonie, demonstraţie, meditaţie, gând, cântec, cuvânt sau acţiune care-ţi sunt necesare ca să te reconecteze – fă-le.Citat de Neale Donald Walsch despre ajutor