Putem afirma că esenţa va aparţine, în chip primordial şi absolut, substanţei şi, în mod derivat, celorlalte categorii, dar în acest din urmă caz nu mai e vorba de esenţa în sens absolut ci de esenţa calităţii sau a cantităţii. Căci trebuie să...Citat de Aristotel despre esențial
Geniul este, prin esenţa lui, un singuratic. Oamenii geniali sunt prea puţini la număr ca să-şi găsească cu uşurinţă un egal şi prea diferiţi de ceilalţi ca să le poată deveni tovarăşi. Căci, majoritatea oamenilor sunt călăuziţi de voinţă, în timp...Citat de Arthur Schopenhauer despre esențial
Un punct esenţial al înţelepciunii stă în proporţia justă în care ne îndreptăm atenţia pe de o parte asupra prezentului, pe de alta asupra viitorului, pentru ca nu cumva unul să strice pe celălalt.Citat de Arthur Schopenhauer despre esențial
Dorinţa care se naşte din bucurie, este în aceleaşi împrejurări mai puternică decât dorinţa care se naşte din tristeţe. Dorinţa este însăşi esenţa omului adică o sforţare prin care omul năzuieşte să-şi menţina existenţa. De aceea dorinţa care se...Citat de Baruch Spinoza despre esențial
Sufletul omenesc este o parte din intelectul divin şi deci când spunem că sufletul omenesc percepe una sau alta nu spunem decât că Dumnezeu, întrucât se manifestă prin natura sufletului omenesc sau întrucât constituie esenţa sufletului omenesc are...Citat de Baruch Spinoza despre esențial
Acela care renunţă la o libertate esenţială pentru a obţine puţină sguranţă nu merită nici libertate, nici siguranţă.Citat de Benjamin Franklin despre esențial
Cei care sunt dispuşi să renunţe la libertatea esenţială pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranţă.Citat de Benjamin Franklin despre esențial
A evita orice rău, a căuta numai realizarea binelui, a vă păstra corpul şi mintea pure; aceasta este esenţa învăţăturii.Citat de Buddha despre esențial
Esenţa instinctului este aceea că este urmat în mod independent de raţiune.Citat de Charles Darwin despre esențial
Cărţile sunt mai mult decât cărţi, sunt viaţă, inima şi miezul anilor trecuţi, motivul pentru care oamenii au muncit şi au murit, esenţa şi chintesenţa vieţilor lor.Citat de Marcus Tullius Cicero despre esențial
Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să...Citat de Confucius despre esențial
Tot ce este obişnuit este simplu, dar nu tot ce este simplu este obişnuit. Simplitatea este unul din principalele caractere ale frumuseţii; ea este esenţială sublimului.Citat de Denis Diderot despre esențial
Omului îi este inaccesibilă esenţa lucrurilor şi natura o percepe aşa cum se reflectă ea în ideea lui, trecând prin sentimentele lui: prin urmare, trebuie tot mai mult curs ideii, fără teamă de ideal.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Cât despre palazzo-uri, tocmai ele sunt cele care reflectă lipsa de personalitate a ideii, întreaga esenţă negativă a perioadei petersburgheze, de la început şi până la sfârşit. În acest sens, nu mai există un oraş care să-i semene; din punct de...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el, ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de vedere etic, este şi el un rezultat al disperării, în măsura în care tinde să se substituie...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Atâta vreme cât omul este liber, se luptă din greu pentru a găsi ceva de venerat. Esenţialul este ca totul să fie la un loc. Dorinţa de veneraţie comună este principala nefericire a umanităţii. De dragul acesteia s-au măcelărit unii pe alţii cu...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Esenţialul este viaţa, numai viaţa, calea veşnică, necurmată spre descoperirea vieţii, actul descoperirii ca atare şi nicidecum descoperirea în sine.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Fiecare membru al societăţii îl supraveghează pe celălalt şi este obligat să denunţe. Fiecare aparţine tuturor, şi toţi fiecăruia în parte. Toţi sunt sclavi şi egali în sclavie. În cazuri extreme calomnia şi omorul, esenţialul însă este...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Dacă nu ar exista răul, omul nu ar înţelege esenţa binelui pe pământ.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial
Ce poate face un autor cu oamenii de rând, absolut banali, şi cum să-i înfăţişeze cititorului, ca să-i facă interesanţi cât de cât? Să-i lase cu totul în afara ficţiunii este cu neputinţă, deoarece oamenii obişnuiţi sunt, clipă de clipă, cheia şi...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre esențial