Lucrarea visului se va servi atunci de acela şi procedeu ca cel al lui Francis Galton pentru fotografiile sale de familie. Ea va suprapune elementele, a stfel încât să facă să iasă în evidenţa, accentuându-l, punctul central comun al tuturor...Citat de Sigmund Freud despre familie
Am fost invitat într-o zi de o familie tânără şi în cursul vizitei, proaspăta căsătorită mi-a povestit râzând că a doua zi după întoarcerea din călătoria de nuntă se dusese să-şi vadă o soră care nu era măritată, ca s-o ia, ca şi altădată, la...Citat de Sigmund Freud despre familie
Un bărbat însurat, care are o familie, va face orice pentru bani.Citat de Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord despre familie
Suvenirele mele din copilărie întrevăd ca prin vis privelişti câmpeneşti dominate de un păr sălbatic, o căsuţă mică în Iaşi, în care locuise familia mea, şi figurile unor ţigani sclavi ce tremurau dinaintea mamei Gafiţa, o jupâneasă de casă, în...Citat de Vasile Alecsandri despre familie
În genere, moda este dumnezeirea căreia o cucoană jertfeşte totul. Fără îndoială toaleta e pretutindeni un lucru de mare importanţă, dar nicăieri ca la Iaşi. În celelalte oraşe mari europene rar se va ruina o familie din pricina rochiilor, a...Citat de Wilhelm von Kotzebue despre familie
Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toată viaţa urmărind un vis care m-a adus în final la Hollywood. Însă pentru a face asta, a trebuit să mă despart de oraşul meu, de stilul meu de viaţă, de prieteni şi de familia mea. Înainte de a veni la...Citat de Antonio Banderas despre familie
Căsătoria cere multe motive ca să fie taină. Când familia nu va mai fi întemeiată pe taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate.Citat de Arsenie Boca despre familie
Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea?Citat de Arsenie Boca despre familie
Naşteţi copii cu gândul să fie slujitori ai lui Dumnezeu între oameni: odrasle pentru Dumnezeu.Citat de Arsenie Boca despre familie
Când te prezinţi înaintea lui Hristos trebuie să fii curat. Curăţia ta trebuie să fie deplină, adică şi trupească, dar şi sufletească.Citat de Arsenie Boca despre familie
Tinerii care îşi păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănaţi cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur şi trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare şi dorinţa...Citat de Arsenie Boca despre familie
Locul tatălui în familia modernă suburbană este unul foarte mic, mai ales în cazul în care acesta joacă golf.Citat de Bertrand Russell despre familie
Întotdeauna mi-am spus că, dacă voi dori vreodată să îmi întemeiez o familie, o voi face la scară mare. Am vrut să fie haos în casă. În casa noastră există un zgomot constant, pentru că mereu cineva chicoteşte, ţipă, plânge sau sparge ceva.Citat de Brad Pitt despre familie
Cel mai frumos cadou adus sub un brad de Crăciun: o familie fericită, unită prin iubire şi afecţiune.Citat de William E. Vaughan despre familie
Creştinii au dreptate: Mândria a fost cauza principală a nenorocirilor din orice naţiune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori să-i aducă pe oameni laolaltă: poţi găsi prietenie şi glume între beţivi şi stricaţi. Dar...Citat de C. S. Lewis despre familie
Cel care târăşte după el, fără să aibă nevoie, până la apusul vieţii, legea dimineţii, adică scopul naturii - o va plăti cu neplăceri psihice, tot aşa cum un tânăr care vrea să-şi păstreze egoismele copilăreşti la maturitate, îşi va plăti greşeala...Citat de Carl Gustav Jung despre familie
Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă...Citat de Charles Bukowski despre familie
Marile şcoli de hoţi nu sunt puşcăriile, ci familiile de bogătaşi. Ele fac un imens rău nu numai pentru că fură, ci şi pentru că livrează societăţii copii gata corupţi.Citat de Corneliu Vadim Tudor despre familie
Ca în fiecare an, noi petrecem Paştele în familie, la ţară, printre mesteceni, câini, pisici, găini şi curci, ascultând ariile mierloilor din grădină şi pândind să ne cânte cucul din faţă sau dinspre dreapta, ca s-avem noroc la vară. Nu-mi doresc...Citat de Dan C. Mihailescu despre familie