Popa şi învăţătorul din satul Vereşti, ultimul însărcinat cu educaţia copiilor, celălalt îndrumând religia credincioşilor, propovăduiau asemenea poveşti supranaturale, cu atât mai vârtos cu cât le credeau din toată inima. Amândoi afirmau,...Citat de Jules Verne despre geniu
În lume sunteţi expuşi toanelor celui dintâi venit; într-o bibliotecă geniul însuşi este supus toanelor noastre.Citat de Laurence Sterne despre geniu
Geniul omenesc nu va putea nicicând născoci invenţii mai desăvârşite ca acelea create de natură, în care nu lipseşte nimic şi nimic nu-i de prisos.Citat de Leonardo da Vinci despre geniu
Oamenii cu un înalt geniu sunt cei mai activi atunci când muncesc cel mai puţin.Citat de Leonardo da Vinci despre geniu
Geniul, ca şi cedrul din Liban, trăieşte pe vârfuri, creşte şi se întăreşte în luptă cu furtuna.Citat de Mariano Jose de Larra despre geniu
Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care, adesea, neconstiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţărirea legilor şi obiceielor străine.Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Căpătasem în el un amic, care nu mă vizita decât ca să mă certe, care nu se purta decât în negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot în societatea oamenilor, pentru ca să plângă acasă, care ura oamenii şi era răutăcios ca o babă, numai ca...Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Om se spirit e acela care-n fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. Om de geniu e acela care râde de el însuşi. De aceea un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit e totdeauna rău.Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului, un nou sistem solar decât pe Pământ un geniu.Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Toma: Crezi tu or toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor — cred ei oare că mă cunosc? Ei văd nişte membre de om, fiecare-şi croieşte câte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat în negru şi omul lor e gata. E un nebun, zice cutare. E...Citat de Mihai Eminescu despre geniu
De departe se vedeau munţii mei natali, uriaşi bătrâni cu frunţile de piatră spărgând norii.Citat de Mihai Eminescu despre geniu
Oamenii de geniu sunt meteori care trebuie să ardă pentru a ilumina epoca lor.Citat de Napoleon Bonaparte despre geniu
Cine nu vrea să greşească nu trebuie să meargă la război. Cei care se mărginesc să-i critice doar pe ceilalţi şi să le scoată în evidenţă greşelile, fac ei înşişi cea mai mare greşeală din lume. Ca să intri în tagma negustorilor de critici nu se...Citat de Napoleon Bonaparte despre geniu
Omul de geniu lucrează pentru omul de talent, iar omul de talent pentru compilator.Citat de Nicolae Iorga despre geniu
Orice persoană care e alcătuită din mai multe persoane e o persoană la puterea a doua, sau un geniu.Citat de Friedrich Leopold Von Hardenberg despre geniu