Geniul se deosebeşte de un simplu talent, a cărui trăsătură caracteristică constă într-o îndemânare şi o ascuţime mai pronunţată în domeniul cunoaşterii discursive, decât în cel al cunoaşterii intuitive. Individul talentat gândeşte mai repede şi...Citat de Arthur Schopenhauer despre ideal
Un chip de artist este totdeauna ieşit din comun, el se află totdeauna fie deasupra, fie dedesubtul liniilor convenite pentru ceea ce imbecilii numesc frumosul ideal. Ce putre îi distruge? Pasiunea.Citat de Honoré de Balzac despre ideal
Idealurile sunt ca stelele: nu le vei putea atinge cu mâinile, dar, ca şi marinarul, aflat în mijlocul deşertului oceanic al apelor, le alegi să-ţi fie ghizi şi, urmându-le, îţi atingi destinul.Citat de Carl Schurz despre ideal
Există trei lucruri pe care, pare-se, nu le pot realiza după maniera omului ideal: virtutea fără incertitudine, înţelepciunea fără îndoieli şi curajul lipsit de teamă.Citat de Confucius despre ideal
Frumosul este ideal, iar idealul, al nostru sau al Europei civilizate, este departe de-a fi elaborat. Nu există pe lume decât o singură formulă pozitiv frumoasă: Cristos, în aşa fel încât manifestarea acestei figuri incomensurabil de frumoase...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre ideal
Omului îi este inaccesibilă esenţa lucrurilor şi natura o percepe aşa cum se reflectă ea în ideea lui, trecând prin sentimentele lui: prin urmare, trebuie tot mai mult curs ideii, fără teamă de ideal.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre ideal
Fixează-ţi în minte o regulă şi un ideal de purtare, cărora să te conformezi riguros atât în singurătate cât şi între oameni.Citat de Epictet despre ideal
Sfântul plăcut lui Dumnezeu este castratul ideal... Viaţa sfârşeste acolo unde începe împărăţia Domnului...Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Creştinismul a luat apărarea a tot ceea ce este slab, josnic, neizbutit, a făcut un ideal din împotrivirea faţă de instinctele de conservare, ale vieţii puternice, ba chiar a corupt dreapta judecată a firilor celor mai puternice din punct de...Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Cel care îşi atinge idealul, tocmai prin aceasta îl şi depăşeşte.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Cel care nu ştie să-şi găsească drumul spre idealul său, duce o viată mai uşuratică şi mai impertinentă decât omul lipsit de ideal.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Cele considerate drept rele de către o epocă sunt de obicei răsfrângerea inactuală a celor considerate odinioară bune, atavismul unui ideal anterior.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Victoria asupra unui ideal moral se atinge prin aceleaşi mijloace imorale ca orice altă victorie: asupra violenţei, minciunii, calomniei, nedreptăţii.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre ideal
Viaţa obişnuită printre oameni care se iubesc este idealul fericirii.Citat de George Sand despre ideal
Turma omenească nu se teme de nimic mai mult decât de raţiune; de prostie ar trebui să se teamă, dacă ar pricepe ce e primejdios. Dar raţiunea îi stânjeneşte pe oameni şi trebuie s-o dea la o parte; prostia e numai dăunătoare şi de aceea mai poate...Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre ideal
Se vorbeşte mult de teatru, dar cine n-a făcut parte din el, nu-şi poate închipui cu adevărat ce e scena. E de necrezut: oamenii aceştia nu se cunosc deloc pe ei înşişi, îşi fac meseria fără să reflecteze asupra ei, însă au pretenţii nemăsurate....Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre ideal
Dumnezeu a făcut nopţile, ca să învăluie în ideal dragostea oamenilor.Citat de Guy de Maupassant despre ideal
Port în mine două fiinţe: actorul şi spectatorul. Adeseori spectatorul nu-i mulţumit de actor, însă de data asta e o înţelegere deplină între cei doi.Citat de Henryk Sienkiewicz despre ideal
Aş fi putut ajunge fericirea ta şi am devenit nenorocirea ta.Citat de Henryk Sienkiewicz despre ideal
Femeilor le place mai mult drama iubirii decât iubirea însăşi.Citat de Henryk Sienkiewicz despre ideal