Inteligenţa noastră deţine în rândul lucrurilor inteligibile acelaşi loc ca şi trupul nostru în întinderea Universului.Citat de Blaise Pascal despre inteligență
Domnul cutare..., pe hârtie, E mai deştept - că nu vorbeşte, E mai deştept - că nu gândeşte Şi mai ales, că nici nu scrie!Citat de Bogdan Petriceicu Hasdeu despre inteligență
Calmul interior nu poate fi menţinut până când puterea fizică nu este reîntregită mereu, constant şi inteligent.Citat de Buddha despre inteligență
Dacă găseşti un om inteligent care-ţi spune unde se poate găsi adevărata comoară, care îţi arată ceea ce trebuie evitat, şi care îţi administrează mustrări, urmează-l pe acel om înţelept; va fi mai bine, nu mai rău, pentru cei care-l urmează.Citat de Buddha despre inteligență
Nătângul care ştie că e nătâng este mult mai înţelept. Prostul care se crede deştept este cu adevărat prost.Citat de Buddha despre inteligență
Prostia nu ar fi cu totul prostie dacă nu s-ar teme de inteligenţă. Viciul nu ar fi cu totul viciu dacă nu ar urî virtutea.Citat de Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort despre inteligență
Nici nu ne imaginăm de câtă inteligenţă avem nevoie ca să nu fim niciodată ridicoli!Citat de Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort despre inteligență
Puţine lucruri se fac cu inteligenţă, nimic cu spiritul, totul cu caracterul.Citat de Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort despre inteligență
Cel care se crede cel mai deştept este, în general, cel mai puţin deştept.Citat de Charles Caleb Colton despre inteligență
Inteligenţa se bazează pe cât de eficientă a devenit o specie la a face lucrurile de care are nevoie pentru a supravieţui.Citat de Charles Darwin despre inteligență
Nu supravieţuiesc speciile puternice sau cele inteligente, ci acelea mai uşor adaptabile.Citat de Charles Darwin despre inteligență
Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supravieţuieşte. Ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări.Citat de Charles Darwin despre inteligență
Dacă a avea inteligenţă nu este o virtute, a nu avea nu este o crimă.Citat de Denis Diderot despre inteligență
Recitind rândurile aşternute până acum pe hârtie, îmi dau seama că nu sunt atât de prost cum reiese din ele. De ce s-o fi exprimând un om inteligent cu mult ma prost decât gândeşte?Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre inteligență
Nu este un prost, dar, ca să te porţi cu înţelepciune, nu ajunge numai să fii deştept.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre inteligență
Om cu vederi largi este romanticul nostru şi cel mai mare escroc dintre toţi escrocii, vă asigur de asta... Romanticul e mereu inteligent...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre inteligență
Progresul rezultă din utilizarea inteligentă a experienţei.Citat de Elbert Hubbard despre inteligență