Lumea-i obosită, anul bătrân – demult nu te mai strig; Frunzele-îngălbenite mor cu inima-împăcată; Vântul se strecoară tremurând de frig Printre trestiile uscate de pe baltă. Iubirea moare, iarbă ofilită (cândva verde), Iar noi,...Citat de Sara Teasdale despre lume
După cum o existenţă de nouă luni petrecute în pântecele mamei ne pregăteşte nu pentru ea însăşi, ci pentru o existenţă ulterioară, într-o lume căreia îi suntem încredinţaţi de îndată ce suntem capabili să respirăm şi să supravieţuim independenţi,...Citat de Seneca despre lume
Niciunul nu se împodobeşte pentru plăcerea ochilor săi ori pentru puţină lume ori câţiva prieteni, ci îşi sporeşte fastul viciilor sale după cât este de mare mulţimea ce-l priveşte. Ceea ce ne împinge înspre tot ce se manifestă cu semne de nebunie...Citat de Seneca despre lume
Nu trebuie să ne revolte nimic din toate acestea. Am intrat într-o lume în care trebuie să trăim după aceste legi.Citat de Seneca despre lume
Lumea admiră braţele şi picioarele atleţilor, eu admir mai ales tăria lor sufletească.Citat de Seneca despre lume
Cei care au fost înaintea noastră au făcut mult, dar n-au făcut totul; cu toate acestea să-i respectăm şi să-i venerăm.Citat de Seneca despre lume
Trebuie să trăim astfel, ca şi cum am trăi în văzul lumii; să gândim astfel, ca şi cum cineva ar putea privi în adâncul cugetului nostru.Citat de Seneca despre lume
Bunul Dumnezeu mi-a dat harul să nu cunosc lumea decât pentru a o dispreţui şi a mă îndepărta de ea... Înţelepciunea are multă dreptate când spune că farmecul plăcerilor lumii seduce chiar şi spiritul îndepărtat de rău... şi observ că totul sub...Citat de Saint Thérèse of Lisieux despre lume
Oh! Cât de mult compătimesc sufletele care se pierd... Este atât de uşor să te rătăceşti pe cărările înflorite ale lumii!...Citat de Saint Thérèse of Lisieux despre lume
Dacă Lumea e o carte, cei ce nu călătoresc îi citesc doar prima pagină.Citat de Augustin de Hipona despre lume
Lumea este obişnuită să lucreze cu dihotomii şi aceasta pentru că natura gândirii este diviziunea, multiplul. Gândirea se aplică naturii şi astfel ea devine un dar făcut acesteia. Gândirea ne spune că un lucru nu poate exista decât dacă are un...Citat de Augustin de Hipona despre lume
Ce ar fi în realitate o căsătorie al cărui scop e eludat, dacă nu o formă legală a prostituţiei, o asociaţie a două pofte trupeşti înhămate ca să desfăteze sub oribile aparenţe, într-un fel de desfrâu regulat şi îngăduit de lume?Citat de Augustin de Hipona despre lume
Platon a fost filosoful cel mai apropiat de lumea creştină, dar nu de lumea ideilor, ci de fiinţa divină.Citat de Augustin de Hipona despre lume
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca să cunoască şi să înţeleagă omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu.Citat de Augustin de Hipona despre lume
Dumnezeu a creat şi guvernează lumea nu pentru că El are nevoie de ea, ci pentru a putea face binele.Citat de Augustin de Hipona despre lume
Crucii lui Hristos închină-te cu smerenie şi o sărută cu credinţă şi cu dragoste, pentru că pe dânsa răstignindu-Se Domnul, a săvârşit mântuirea a toată lumea.Citat de Sfântul Ioan Gură de Aur despre lume
Inconştientul este asemănător cu un cerc mare care ar include conştiinţa ca pe un cerc mai mic. Nu poate exista fapt de conştiinţă fără o preparaţie inconştientă, în timp ce inconştientul se poate lipsi de stadiul conştient, având totuşi o valoare...Citat de Sigmund Freud despre lume
În cadrul actelor ratate, uitarea unor proiecte poate fi corelată, în general, cu acţiunea unui proces psihic contrar care se opune înfăptuirii lor. Este nu numai opinia psihanaliştilor, ci toată lumea este de aceeaşi părere. Este opinia la care...Citat de Sigmund Freud despre lume