Lumea este o închisoare în care este de preferat să fii singur în celula ta.Citat de Karl Kraus despre lume
Dacă există Ceva care devorează, Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea, Lumea care se interpune între mine şi prăpastie, Am s-o sfarâm în bucăţi cu blestemele mele neîntrerupte, Îmi voi arunca braţele în jurul...Citat de Karl Marx despre lume
Comuniştii militează pretutindeni pentru unire şi înţelegere între partidele democrate din toate ţările. Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile. Ei declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a...Citat de Karl Marx despre lume
Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă a o schimba.Citat de Karl Marx despre lume
Punctul cel mai înalt la care poate ajunge materialismul contemplativ, adică materialismul care nu concepe lumea sensibilă ca activitate practică, este contemplarea individului izolat în cadrul societăţii civile.Citat de Karl Marx despre lume
În deşertăciunea lumii, prietenia e singurul lucru care e important în viaţa personală.Citat de Karl Marx despre lume
Cu dispreţ îmi voi arunca mănuşa Drept în faţa lumii, Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic, A cărui cădere nu-mi va înăbuşi înflăcărarea. Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor Printre ruinele lumii Şi, dând...Citat de Karl Marx despre lume
Toată lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poţi avea curcubeu fără un pic de ploaie.Citat de Khalil Gibran despre lume
Un poet este o pasăre de o desăvârşire nepământeană, care evadează din tărâmul său celest şi soseşte în această lume ciripind.Citat de Khalil Gibran despre lume
Numai atunci când raţiunea va fi rege, iar inima va fi preot, numai atunci lumea se va vindeca.Citat de Khalil Gibran despre lume
Ochiul unei fiinţe umane este un microscop care face ca lumea să pară mai mare decât este în realitate.Citat de Khalil Gibran despre lume
Am să îngrijesc cu osârdie puţinul pe care-l am, pentru că sunt prea mic să pot îmbrăţişa întreaga lume.Citat de Khalil Gibran despre lume
Această viaţă în lume – cu tot ce conţine ea – este un vis. Trezirea din acest vis este moartea.Citat de Khalil Gibran despre lume
Dragostea şi ceea ce o generează. Revolta şi ceea ce o crează. Libertatea şi ceea ce o nutreşte. Trei manifestări ale lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu este conştiinţa lumii raţionale.Citat de Khalil Gibran despre lume
Aşa cum fiecare dintre voi este de unul singur în faţa cunoaşterii lui de către Dumnezeu, la fel fiecare dintre voi trebuie să fie singur în cunoaşterea sa a lui Dumnezeu şi în înţelegerea sa a lumii.Citat de Khalil Gibran despre lume
Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e aşa, dar face lucruri şi mai minunate: face sfinţi din păcătoşi.Citat de Soren Kierkegaard despre lume
În lume se vorbeşte de fapt numai despre limitare intelectuală ori estetică sau despre acele lucruri indiferente, de care se interesează cel mai adesea lumea; căci tocmai acesta este spiritual lumii, acela de a conferi o valoare infinită unor...Citat de Soren Kierkegaard despre lume
Întrucât plictiseala capătă amploare şi este rădăcina tuturor relelor, nu-i de mirare, atunci, că lumea merge înapoi, că răul se răspândeşte. Acest lucru îşi are originea în trecut, încă de la începuturile lumii. Zeii erau plictisiţi, de aceea au...Citat de Soren Kierkegaard despre lume
Şi această nefericită oglindă care are acum imaginea ei (a Cordeliei), dar n-o are şi pe ea, care nu-i poate păstra chipul în ascunzătorile ei tainice, smulgând-o vederii lumii întregi, căci nu ştie altceva decât s-o arate altora cum mi-o arată...Citat de Soren Kierkegaard despre lume
Lumea se adună în jurul poetului şi îi spune: Cântă-ne din nou, ceea ce echivalează cu, Fie ca noi suferinţe să îţi biciuiască sufletul.Citat de Soren Kierkegaard despre lume