Când medităm asupra unui obiect trebuie să începem întotdeauna prin a judeca provizoriu, trebuie să presimţim într-un fel oarecare conştiinţa, care ne este dată parţial prin meditaţie. Iar când vrem să facem intervenţii sau descoperiri trebuie să...Citat de Immanuel Kant despre meditație
Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,...Citat de John Donne despre meditație
Poate că în timpul unei reîncarnări celălalt suflet a rămas în vreo sferă îndepărtată; atunci omul simte cumplit zădărnicia vieţii pământeşti şi a tuturor zbuciumărilor sale, încercând să se apropie de Dumnezeu prin singurătate şi meditaţie.Citat de Liviu Rebreanu despre meditație
Oricui i se întâmplă doar ceea ce de la natură este făcut să poată îndura.Citat de Marcus Aurelius despre meditație
Nicăieri nu poate găsi un om un refugiu mai liniştit şi mai netulburat decât în sufletul său.Citat de Marcus Aurelius despre meditație
Acceptaţi tot ceeea ce experimentaţi în viaţa voastră, ţesut, copt şi maturizat în tiparul destinului tău, căci ce este mai potrivit nevoilor voastre?Citat de Marcus Aurelius despre meditație
De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine. De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină Şi acest...Citat de Milarepa despre meditație
Prea lesne e, printr-o anume meditaţie, a demonstra deşertăciunea a toate. Pe o banalitate a amvonului, Pascal a cusut un nou rând de haine... Oroarea de viaţă, imaginea fragilităţii, a mizeriilor, a neghiobiei ei, se pot la fel de bine excita ca...Citat de Paul Valery despre meditație
Fără meditaţie omul devine curând un animal sau un demon.Citat de Sfanta Tereza De Avila despre meditație
O meditaţie mai profundă ne arată că un mit al lui Moise originar, care să nu difere de celalalte mituri ale naşterii, nu se poate să fi existat. Pentru că legenda este fie de origine egipteană, fie de origine evreiască.Citat de Sigmund Freud despre meditație
Nu poţi pricepe ce înseamnă meditaţia dacă nu eşti obişnuit să asculţi tăcerea. Vocea ei este un îndemn la renunţare. Toate iniţierile religioase sunt cufundări în adâncimile ei. Din misterul lui Buddha am început să bănuiesc în clipa în care m-a...Citat de Emil Cioran despre meditație
Dezgust în faţa cărnii, a organelor, a fiecărei celule, dezgust primordial, chimic. Totul în mine se dezagregă, chiar şi acest dezgust. În ce osânze, în ce miasme şi-a găsit spiritul sălaş! Trupul acesta, care prin fiece por emană duhori în stare...Citat de Emil Cioran despre meditație
Forţa distrugătoare a conversaţiei. Se înţelege de ce şi meditaţia, şi acţiunea cer linişte.Citat de Emil Cioran despre meditație
Îţi face bine să te gândeşti că te vei sinucide. Nu există subiect mai liniştitor: de îndată ce intri în el simţi că respiri. Meditaţia asupra lui te face aproape tot atât de liber ca şi pentru actul propriu-zis.Citat de Emil Cioran despre meditație
Un plus de iluzie şi de zbucium - iată la ce aspiră fiecare din noi, toţi cei ce nu au norocul să creadă în nesfârşita horă a naşterilor şi morţilor. Tânjim după blestemul de a renaşte. Pentru ce şi-a dat Buddha atâta osteneală? Ca să ajungă la...Citat de Emil Cioran despre meditație
A suferi înseamnă a medita o senzaţie de durere: a filozofa – a medita asupra acestei meditaţii.Citat de Emil Cioran despre meditație