După revolta din 17 iunie, Secretarul Uniunii Scriitorilor A distribuit pliante pe bulevardul Stalin, În care spunea că poporul A pierdut încrederea guvernului Şi c-ar putea s-o recâştige Numai prin dublarea eforturilor la locul...Citat de Bertolt Brecht despre națiune
Creştinii au dreptate: Mândria a fost cauza principală a nenorocirilor din orice naţiune şi din orice familie de la începutul lumii. Alte vicii pot uneori să-i aducă pe oameni laolaltă: poţi găsi prietenie şi glume între beţivi şi stricaţi. Dar...Citat de C. S. Lewis despre națiune
Îmi imaginez pentru psihanaliză o sarcină mult mai frumoasă şi mai vastă decât să fie redusă la un ordin etic. Gândesc că mai trebuie să-i lăsăm timp psihanalizei să înfiltreze popoarele pornind de la multe centre, să reînvie la intelectual sensul...Citat de Carl Gustav Jung despre națiune
Când o naţiune decade sau o societate dispare, una din condiţii este mereu aceeaşi; au uitat de unde au venit. Au pierdut din vedere ce i-a adus împreună.Citat de Carl Sandburg despre națiune
Democraţia se confundă, pentru mine, cu suveranitatea naţională. Democraţia înseamnă conducerea poporului de către popor, iar suveranitatea naţională înseamnă poporul exercitându-şi fără piedici suveranitatea.Citat de Charles de Gaulle despre națiune
Patriotismul este atunci când iubirea faţă de propriul popor este pe primul loc; naţionalismul, când ura faţă de alte popoare este pe primul loc.Citat de Charles de Gaulle despre națiune
Adenoid Hynkel: Minunat!... Tomania – poporul blonzilor cu ochi albaştri. Garbitsch: De ce nu o Europă blondă? O Asie, o Americă blondă! Adenoid Hynkel: O planetă blondă... Garbitsch: Şi un dictator brunet. Adenoid Hynkel: Dar un dictator peste...Citat de Charlie Chaplin despre națiune
Dictatorii se eliberează pe ei înşişi, dar îşi încătuşează poporul.Citat de Charlie Chaplin despre națiune
Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spirituală corcită din diferite tipuri este...Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre națiune
Toate popoarele acordă un mare respect Bisericii şi Armatei. Adică exact acelor instituţii unde n-are voie să pătrundă democraţia.Citat de Corneliu Vadim Tudor despre națiune
La declaraţia de avere falsă, a politicienilor, Poporul răspunde cu o declaraţie de sărăcie autentică.Citat de Corneliu Vadim Tudor despre națiune
Chinezii şi germanii - două popoare care nu fac nimic inutil.Citat de Corneliu Vadim Tudor despre națiune
Poporul iar o să doarmă ţara-i pregătită şi la primul foc de armă o să fie dinamităCitat de Costel Zăgan despre națiune
Felicitări fără număr, onorabile Prezident, că tare mişto ai mai driblat poporul!Citat de Costel Zăgan despre națiune
Astăzi, mai mult decât oricând, viaţa trebuie să fie caracterizată de un simţământ de responsabilitate universală, nu numai naţiune faţă de naţiune şi om faţă de om, ci, de asemeni, om faţă de alte forme de viaţă.Citat de Tenzin Gyatso despre națiune
Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român, astăzi, face ca gândirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul, dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un...Citat de Dan Puric despre națiune