Simt ca ar trebui sa se deschida sub mine un gol mare si intunecos, care sa ma inghita pentru totdeauna intr-o noapte de veci.Citat de Emil Cioran despre noapte
Nenorocirea mea e că nu sunt capabil de stări neutre decât prin deliberare şi cu efort. Ceea ce un idiot are din naştere, eu trebuie să mă zbat zi şi noapte ca să obţin din când în când.Citat de Emil Cioran despre noapte
Ştiu în sfârşit ce sunt nopţile mele: în timpul lor, străbat în gând tot intervalul ce mă separă de Haos.Citat de Emil Cioran despre noapte
Profetul meu este Durer. Cu cât meditez la perindarea veacurilor, cu atât mă conving că unica imagine capabilă să-i dezvăluie sensul este aceea a Călăreţilor Apocalipsei. Timpul nu înaintează decât strivind sub tăvălugul lui mulţimile; cei slabi...Citat de Emil Cioran despre noapte
Dacă niciodată n-am avut încredere în Freud, de vină este tatăl meu: îi povestea mamei visele de peste noapte şi îmi strica în felul ăsta toate dimineţile.Citat de Emil Cioran despre noapte
Noaptea, natura îşi doreşte singurătatea, căci noaptea-i protestul naturii împotriva leprei civilizaţiei!Citat de Erich Maria Remarque despre noapte
Îmi dau seama că noaptea nu este acelaşi lucru ca şi ziua, că toate lucrurile sunt diferite, că acelea din noapte nu pot fi explicate în timpul zilei, întrucât atunci ele nu mai există, iar noaptea poate fi un timp înfiorător pentru oamenii...Citat de Ernest Hemingway despre noapte
Cine are norocul să vadă Bucegii într-o noapte senină, plină de ger şi lumină stelară, se poate lăuda că ştie cum a fost Geneza.Citat de Eugen Barbu despre noapte
Demult demult când râul era râu nu curs de apă putred şi molâu când fânul unduia până la brâu când cerul era cer şi norul nor când verdele sclipea ameţitor când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor când te trezeai la ziuă cel dintâi...Citat de Eugen Dorcescu despre noapte
Prin somn, spre zori, am recitat Ecclesiastul. Fragmente pe care visul-veghe le-nşiră sub privirile sale atente. Ieri-noapte am fost chinuit în infern, pentru multa mea vină. Azi-noapte, am fost îndreptat tot spre-un abis, dar...Citat de Eugen Dorcescu despre noapte
Nu închide ochii când m-aplec spre tine las să-şi oglindească fiinţa nevăzutul sferica lumină ce şi-a stins sărutul sieşi reflectată-n aura-i divină nu închide ochii să se facă seară fii privigătoarea trilului sublim suntem cei...Citat de Eugen Evu despre noapte
Există un milion de reţete de succes, ba chiar şi o literatură a succesului, care te învaţă cum să ajungi milionar peste noapte, stea de cinema, sau mai ştiu eu ce cometă, într-un anume timp. Nu ştiu cât funcţionează ele în realitate.Citat de Florin Piersic despre noapte
În noaptea aceea, gata de orice, m-am culcat cu faţa în sus în aşteptarea durerii de pe urmă, în prima clipă a celor nouăzeci şi unu de ani ai mei. Am ascultat dangăt de clopot undeva, departe, am simţit mireasma sufletului Delgadinei dormind pe o...Citat de Gabriel José García Márquez despre noapte
A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele...Citat de Gabriel José García Márquez despre noapte
A trecut cam o săptămână, zi şi noapte, fără să-mi scot salopeta, fără să mă spăl, să mă bărbieresc, să mă spăl pe dinţi, şi asta pentru că dragostea m-a învăţat prea târziu că omul normal se aranjează pentru cineva, se îmbracă şi se parfumează...Citat de Gabriel José García Márquez despre noapte
În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.Citat de Gabriel José García Márquez despre noapte
Locurile străine ajută mintea să plutească-n libertate Şi te reduc la la o asemenea simplitate Încât e de ajuns dacă vei şti Doar cuvintele: Noapte bună, Bună ziua, dumitale Şi Merci. Nu vei avea habar şi nu vei rosti: Viaţa mea...Citat de Garrison Keillor despre noapte