O! poezie, pe când toate în lume trec şi-mbătrânesc, Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată, Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă scuturată, În mine iar te regăsesc, O! Poezie. Te regăsesc şi tot aceeaşi: cu...Citat de Alexandru Macedonski despre oameni
Printre oamenii pe care firea i-a lipsit de ale trupului desăvârşiri, sunt unii care, preţuind încă din vârsta copilăriei starea lor neasemuită cu a celorlalţi oameni şi de toţi batjocorită, se hrănesc cu o nepregetată ciudă, c-o adâncă zăcăşie,...Citat de Alexandru Odobescu despre oameni
Noi, existăm, nu vieţuim. Dar oare Nu este cel mai preţios secret, În omeneasca lume-ntâmplătoare, Să ne-nvăţăm să vieţuim încet? Secretul totuşi îl tăgăduim, Febrili din leagăn pân'la ţintirim. Maşina s-o lăsăm să se grăbească,...Citat de Alexandru Philippide despre oameni
Toată viaţa nu e, în fond, decât un balet mecanic, în care noi, oamenii, conduşi de legi pe care le ignorăm şi puteri sufleteşti oculte, suntem nişte biete jucării, mişcate de un regizor anonim şi răutăcios.Citat de Alexandru Philippide despre oameni
Şi noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieţi să se ridice şi despre această viaţă să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor şi a colorilor, despre ţara şi despre neamul lui, a fost...Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Tot ce creează tace. Natura-şi deschide florile ei în cea mai adâncă tăcere. Numai distrugerea vrea gălăgie. Nu e războiul cel mai mare zgomot pe care-l face omul pe pământ?Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Tu judeci oamenii cu răutate - e singurul mijloc de a nu-i înţelege niciodată.Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Iubiţi arborii! Cu frunza lor putrezită au dospit lutul din care s-a făcut omul. Ei sunt izvorul, ocrotirea şi poezia vieţii.Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Aş vrea să-mi umplu sufletul de mişcarea şi de priveliştile ce mă înconjoară.Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Toate visurile prea frumoase sunt semne neîndoielnice de mari nenorociri viitoare, şi omul ar trebui să cunoască, în cele din urmă, că tocmai atunci când se lasă a fi mai stăpânit de farmecul unor iluzii mai dulci, e o durere mai grea, care i se...Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Nu există oameni mari şi oameni mici, ci numai oameni care se străduiesc să-şi facă datoria.Citat de Alexandru Vlahuță despre oameni
Simţul moral nu este mai puţin indispensabil ca simţul văzului sau al auzului.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Oamenii se înalţă când sunt animaţi de idealuri înalte, când privesc orizonturi largi. Sacrificiul de sine nu este greu dacă eşti animat de un mare ţel.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Omul nu trebuie să contemple numai frumuseţea morală, ci trebuie să se silească să o şi atingă.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Atrofia morală atrage calamităţi mai iremediabile decât atrofia intelectuală.Citat de Alexis Carrel despre oameni
În speţa umană dezvoltarea inteligenţei şi moralei sunt legea supremă.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Oamenii trebuie puşi la locul lor, iar cimentul care să-i unească trebuie să fie dragostea. A voi binele celorlalţi este indispensabil succesului colectiv. Fiecare din noi trebuie să ne facem vrednici de a fi iubiţi.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Omul modern este victima rămânerii în urmă a ştiinţelor vieţii faţă de ştiinţele naturii. Astăzi bugetele pentru înarmare sunt de sute de ori mai mari decât acelea destinate sănătăţii omului.Citat de Alexis Carrel despre oameni
Cel ce urmează legile vieţii şi, mai ales, ascensiunea morală, primeşte ca recompensă rezistenţa nervoasă şi echilibrată mintal care-i dau sănătatea.Citat de Alexis Carrel despre oameni