Poate că omul ar suporta cu un curaj neînfrânt durerile, dacă n-ar fi singurătăţile care le însoţesc.Citat de Emil Cioran despre oameni
Nu preceptele stoicismului ne vor înfăţişa utilitatea înjosirii sau farmecul loviturilor sorţii. Manualele de nesimţire sunt prea rezonabile. Ar trebui ca fiecare să încerce puţin modul de viaţă al vagabonzilor fără căpătâi! Să te îmbraci în...Citat de Emil Cioran despre oameni
La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care...Citat de Emil Cioran despre oameni
Nu pot fi fericiţi decât oamenii care nu gândesc, adică aceia care gândesc numai cât trebuie vieţii.Citat de Emil Cioran despre oameni
Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!Citat de Emil Cioran despre oameni
Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi? ! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt...Citat de Emil Cioran despre oameni
Eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi.Citat de Emil Cioran despre oameni
Când mă gândesc că de două mii de ani trăim în umbra morţii lui Iisus, înţeleg de ce oamenii au dorit în răstimp o altă viaţă, chiar şi cealaltă viaţă.Citat de Emil Cioran despre oameni
Între oameni există unii care n-au depăşit cu mult forma de existenţă animală sau de plantă.Citat de Emil Cioran despre oameni
Omul trebuie umilit. Primejdiile ce rezultă de aici sunt mult mai mici decât cele pe care le iscă aroganţa sa.Citat de Emil Cioran despre oameni
Omul e un animal metafizic prin putreziciunea pe care o adăposteşte în sine.Citat de Emil Cioran despre oameni
După ce a stricat adevărata eternitate, omul a căzut în timp, unde a izbutit, dacă nu să prospere, cel puţin să trăiască: sigur e că s-a obişnuit cu noua lui condiţie. Procesul acestei căderi şi al acestei deprinderi se numeşte Istorie.Citat de Emil Cioran despre oameni
Oamenii niciodată nu vor înţelege pentru ce unii dintre ei trebuie să înnebunească, pentru ce există ca o fatalitate inexorabilă intrarea în haos, unde luciditatea nu se poate să dureze mai mult decât un fulger. Paginile cele mai inspirate, din...Citat de Emil Cioran despre oameni
Sunt oameni născuţi pentru a suporta durerile celor care nu suferă.Citat de Emil Cioran despre oameni
Inteligenţa este plaga culturii româneşti. Le lipsesc în mod organic acestor oameni pasiuni mistuitoare, conflicte dramatice şi dureroase, nebunia şi elanul.Citat de Emil Cioran despre oameni
Dacă viaţa a falsificat materia, omul, la rândul lui, a falsificat viaţa.Citat de Emil Cioran despre oameni
Omul fiind un animal bolnăvicios, orice cuvânt sau gest al lui are valoare de simptom.Citat de Emil Cioran despre oameni