Majoritatea prietenilor tatălui meu au o diplomă, la fel şi copiii lor. Asta nu înseamnă că au reuşit să lucreze în domeniul pe care şi-l doreau - dimpotrivă, au intrat şi au ieşit dintr-o universitate pentru că cineva, într-un moment în care...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Între timp, fii întotdeauna atent la primejdia care pândeşte comunitatea: oamenii tind să se poarte la fel. Au drept model propriile lor limitări – şi sunt plini de prejudecăţi şi temeri. E un preţ foarte mare de plătit, deoarece ca să fii...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Din noaptea timpurilor, omul înţelesese că suferinţa, odată privită fără teamă, era paşaportul său către libertate.Citat de Paulo Coelho despre oameni
În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.Citat de Paulo Coelho despre oameni
De ce sunt oamenii trişti: Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri,...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: Ia te uită, în...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Basmele au fost cea dintâi experienţă a ei legată de universul magic şi, nu numai o dată, s-a minunat că oamenii se distanţau voit de acea lume, ştiind imensa bucurie pe care copilăria o adusese vieţii lor.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Jurnalismul nu are nimic din strălucirea pe care şi-o imaginează oamenii – intervievezi persoane celebre, primeşti invitaţii pentru călătorii fantastice, ai contact cu puterea, banii, cu fascinanta lume interlopă. Adevărul e că ne petrecem...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Există momente în care viaţa îi desparte pe unii oameni doar pentru că amândoi să înţeleagă cât de importanţi sunt unul pentru celălalt.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Oamenii vor să schimbe totul, dar, în acelaşi timp, ar dori ca totul să rămână la fel.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Lumea va fi adevărată atunci când omul va şti să iubească - până atunci, vom trăi crezând că ştim ce e dragostea, dar vom fi lipsiţi de curajul de a o înfrunta aşa cum este ea. Dragostea este o forţă sălbatică.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Oamenii, cu cât pot fi mai fericiţi, cu atât rămân mai nefericiţi.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Dar viaţa nu este făcută din ce doreşte omul, ci din ce făptuieşte.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Asta e calitatea războinicului: să înţeleagă că voinţa şi curajul nu sunt acelaşi lucru. Curajul poate să atragă frica şi adulaţia, dar forţa voinţei pretinde răbdare şi implicare. Oamenii înzestraţi cu o imensă forţă a voinţei sunt în general...Citat de Paulo Coelho despre oameni
Toată lumea pare să aibă o idee clară despre cum ar trebui alţi oameni să-şi trăiască vieţile, dar nimeni despre propria viaţă.Citat de Paulo Coelho despre oameni
În ziua când omul va îngădui iubirii adevărate să răsară, lucrurile bine clădite se vor clătina şi vom pune în cumpănă tot ceea ce credeam că e sigur că e adevărat.Citat de Paulo Coelho despre oameni
Omul se naşte pentru a-şi trăda destinul. Dumnezeu ne picură în suflete doar visuri imposibile.Citat de Paulo Coelho despre oameni