Nu vă temeţi că veţi ajunge perfect, căci oricum nu aveţi nicio şansă.Citat de Salvador Dali despre perfecţiune
Dacă mă întorc spre trecut, oameni ca Rafael îmi apar ca adevăraţi zei. Sunt, fără îndoială, singurul care sesizează de ce astăzi este imposibil să ne apropiem, chiar de departe, de perfecţiunea formelor rafaelite. Propria mea operă îmi apare ca...Citat de Salvador Dali despre perfecţiune
O singură fiinţă a atins un nivel de viaţă a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecţiuni ale Renaşterii. Aceasta este Gala soţia mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o...Citat de Salvador Dali despre perfecţiune
În înţelepciunea mea constat să-mi dau seama în momentul în care mă găsesc, aşa cum mă găsesc, alcătuit din atâtea aversiuni şi atâtea înclinaţii, că nu pot să fac altceva decât ceea ce fac. Adică am fost întotdeauna de acord cu ce făceam,...Citat de Sergiu Celibidache despre perfecţiune
Fără îndoială, faptul că cronica istoriei Universului începe la o fărâmă de timp după momentul zero şi nu chiar la momentul zero, ridică întrebarea, candidă, dar perfect justificată, Ce a fost cu puţin înainte de acest moment zero?Citat de Steven Weinberg despre perfecţiune
Omul este perfect întotdeauna, căci dacă nu ar fi, nu ar putea deveni vreodată, numai că trebuie să-şi dea seama de asta.Citat de Swami Vivekananda despre perfecţiune
E imposibil să proiectezi un sistem perfect de care lumea să nu aibă nevoie să fie bun.Citat de Thomas Stearns Eliot despre perfecţiune
Sexul e o plăcere convenită între părţi şi este perfect doar atunci când există un interes comun.Citat de Teodor Dume despre perfecţiune
Pierdem timpul încercând să găsim iubitul perfect, în loc de a crea dragostea perfectă.Citat de Tom Robbins despre perfecţiune
Grivan (pe linia începutului Simfoniei Destinului, de Beethoven): Hau, hau, hau, hau! Hau, hau, hau, hau! Nerva: Nemaipomenit! Lătraţi mai bine ca un câine adevărat! Domnule Grivan! Aţi trecut proba cea mai grea! Felicitări! Grivan:...Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Lady Robinson: Nu există stânci! V-am mai spus! Hărţile dumneavoastră sunt greşite... Intraţi în port... Aşa! Acum viraţi tare la dreapta... Fără emoţii. Aveţi prioritate... Aşa... Dreapta! Dreapta am spus! Acceleraţi... Perfect! Dreapta......Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Venera (ia binoclul şi se îndreaptă spre fereastră): Nu vreau lecţii despre bărbaţi! Îi cunosc perfect! Am un trecut mai bogat decât toată Grecia antică... Lady Robinson: Prostii! Nu poţi înţelege bărbaţii, culcându-te cu ei! Un bărbat nu este...Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Călăul: Tot este adverb, măria ta! Rimează perfect cu netot, care, într-adevăr, este substantiv.Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Bărbatul trebuie să reţină perfect ziua naşterii femeii, dar să uite anul.Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Venera (priveşte, alternativ, în carte şi în oglindă): Am un fizic perfect. Şi totuşi, nu înţeleg deosebirea dintre fizică şi metafizică. Lady Robinson: Termenii sunt apropiaţi... Este exact diferenţa dintre pauză şi menopauză.Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune
Brâncuşi: Perfecţiunea trebuie să fie născătoare. Nu e sferică, ci ovoidală. Eterne sunt doar formele capabile să se reproducă.Citat de Valeriu Butulescu despre perfecţiune