În viaţă există doar două categorii de oameni: unii sunt personalităţi, alţii personulităţi.Citat de Ion Cristofor despre personalitate
Valorosul şi energicul director al Conservatorului din Iaşi, culegătorul pios şi entuziast al cântecelor naţionale, izvoditoarele simţiri poporane... organizatorul inimitabil al neîntrecutului cor mitropolitan, Gavriil Musicescu a fost o...Citat de Alexandru Dimitrie Xenopol despre personalitate
De partea cealaltă, e un tablou sumbru în ceea ce priveşte personalităţile decisive. Nu există nicio personalitate de excepţie în Anglia sau Franţa. Duşmanii noştri au oameni care sunt sub medie. Nu au nici personalităţi, nici stăpâni, nici oameni...Citat de Adolf Hitler despre personalitate
Aşadar, condiţia dintâi şi cea de căpetenie pentru fericirea vieţii noastre este ceea ce suntem, adică personalitatea.Citat de Arthur Schopenhauer despre personalitate
A fi proprietarul unui ziar înseamnă a deveni o personalitate: exploatezi inteligenţe, iei parte la plăceri, fără a participa şi la muncă. Nimic nu este mai ispititor pentru spiritele inferioare decât să se ridice prin talentul altuia.Citat de Honoré de Balzac despre personalitate
A nu avea eroi înseamnă a nu avea aspiraţii, a trăi în trecut, a fi aruncat înapoi la rutină, senzualitate şi o personalitate conservatoare.Citat de Benjamin Disraeli despre personalitate
Cât despre palazzo-uri, tocmai ele sunt cele care reflectă lipsa de personalitate a ideii, întreaga esenţă negativă a perioadei petersburgheze, de la început şi până la sfârşit. În acest sens, nu mai există un oraş care să-i semene; din punct de...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre personalitate
Nu creierul este cel mai important, ci aspectele care îi împrimă direcţia - personalitatea, inima, calităţile nobile, ideile progresiste.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre personalitate
Englezii, în cea mai mare parte, sunt stângaci şi grosolani, pe când ruşii pot distinge cu destulă sensibilitate frumuseţea şi sunt atraşi de ea. Dar ca să distingi frumuseţea sufletului şi originalitatea personalităţii, pentru asta e nevoie de...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre personalitate
Arta priveşte întotdeauna personalitatea în întregul ei. De aceea, arta este tragică în esenţa sa.Citat de Franz Kafka despre personalitate
Firile active, obişnuite cu succesul, nu se comportă potrivit dictonului cunoaşte-te pe tine însuţi, ci ca şi cum înaintea lor ar plana porunca: doreşte-ţi o personalitate şi vei deveni acea personalitate.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre personalitate
Popor, slugă şi stăpân, toţi o spun în felul lor: cea mai mare fericire a omului pe pământ este numai propria personalitate.Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre personalitate
Beethoven... o personalitate de sălbatic care nu numai că - în mod fals - consideră Lumea a fi un loc detestabil, dar reuşeşte să o facă astfel pentru el şi pentru toţi cei din jurul său.Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre personalitate
Un individ poate fi adus într-o stare asemănătoare cu pierderea personalităţii sale conştiente, el supunându-se tuturor sugestiilor operatorului care l-a făcut să şi-o piardă şi comiţând actele cele mai incompatibile cu caracterul şi obiceiurile...Citat de Gustave Le Bon despre personalitate
Observaţii atente par a arăta că individul, aruncat de câtăva vreme în sânul unei mulţimi active, cade curând, ca urmare a efluviilor care se degajă aici sau dintr-o cu totul altă cauză încă necunoscută, într-o stare aparte, care se apropie mult...Citat de Gustave Le Bon despre personalitate
Într-o mulţime, achiziţiile individuale se şterg, iar personalitatea proprie fiecărui ins dispare.Citat de Gustave Le Bon despre personalitate
În căsătorie, un cuplu trebuie să formeze un fel de personalitate morală unică.Citat de Immanuel Kant despre personalitate
Nu pierde din vedere ce şi cine eşti şi fă totdeauna numai ceea ce se potriveşte cu personalitatea ta.Citat de Ioan Slavici despre personalitate
Am suprins nuanţele personalităţii domnului Fridriksson din felul în care islandezul asculta sporovăiala pătimaşă a interlocutorului. Stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, în faţa numeroaselor gesturi făcute de unchiul meu. Când nu era de acord...Citat de Jules Verne despre personalitate