Cât ar fi de drăgălaşă, Diferenţa-i uriaşă: Este tot la fel de mare Ca cea dintre lună - soare.GCitat de George Budoi despre soare
Cu-a ta fire bârfitoare, Poţi să cauţi pete-n soare; Nu e sigur că găseşti, Dar e sigur că orbeşti.GCitat de George Budoi despre soare
Aur de-ai avea cu carul, Slugă de ţi-ar fi dolarul, Să ai tot ce vrei sub soare, Legiunea de onoare, Totul e zădărnicie, Dacă n-ai şi omenie.GCitat de George Budoi despre soare
Azi soarele te-a tot privit Din răsărit la asfinţit Şi-ntârzie la asfinţire, Ca şi mai mult să te admire.GCitat de George Budoi despre soare
Atunci ţi-oi crede eu cuvântul: Când s-o-nvârti pe dos Pământul, Şi soarele, pe ceruri, sus, V-a răsări de la apus.GCitat de George Budoi despre soare
Atunci mi-oi da consimţământul, Când s-o-nvârti pe dos Pământul, Iar Soarele, pe ceruri, sus, Va răsări de la apus.GCitat de George Budoi despre soare
Cât va fi pe lume soare, Ele sunt o dezonoare, Pentru cei ce le-au primit Fără merit, necinstit, Dezonoare-s totodat' Celor ce le-au acordat.GCitat de George Budoi despre soare
Şi le-a scos de pe ţâţuci, Burtă, spate, de pe buci. Soarele a auzit Şi din mersu-i s-a oprit; Admirând pe blonda jună, A uitat să mai apună...GCitat de George Budoi despre soare
Oaia nu vrea demâncare, Nu vrea apă, iarbă, soare, Oaia noastră e aleasă, Vrea să fie înţeleasă. Şi mai şi e că azi oaia Mai deşteaptă-i decât Daia.GCitat de George Budoi despre soare
E-un lucru bine cunoscut Că eşti în rău neîntrecut. Sunt oameni răi destui sub soare, Dar tu, fiinţă-ngrozitoare, O, tu, Satană, Belzebut, Tu eşti chiar răul absolut.GCitat de George Budoi despre soare
E-o părere unanimă Cum că le inspiră stimă Dacă le respecţi virtutea, Cinstea; dar vă spune tetea: Cât vor fi femei sub soare, Măritate, domnişoare, Când vor arde de dorinţă, Nu inspiri recunoştinţă...GCitat de George Budoi despre soare
După ce-a fost agresivă, c-un tupeu cum nu-i sub soare, Şi-a retras candidatura, chiar cu coada-ntre picioare. De Olguţa, PSD-iştii spun că bună e la toate, Bună chiar de prim-ministru ‒ deocamdată nu se poate; Chiar Iohannis dacă-ar...GCitat de George Budoi despre soare
Multe cere impostorul, Dar un lucru-i clar sub soare: Geaba i se dă onorul Dacă n-are şi onoare!...GCitat de George Budoi despre soare
Astăzi tot ce vezi sub soare, Totul, totu-i de vânzare; Mai există liberalii, Sau i-a cumpărat Becali?GCitat de George Budoi despre soare
Când critici ce scriu alţii, e bine s-o faci constructiv, nu cu parul. Nici cireşul din grădina ta nu face toate cireşele la fel; nu le mănânci numai pe cele mai mari, mai roşii şi mai gustoase, aflate în vârful pomului, unde soarele a fost mai...GCitat de George Budoi despre soare
E o fire cârtitoare Care cată pete-n soare; El la toate bombăneşte Şi nimic nu-l mulţumeşte.GCitat de George Budoi despre soare
Cu-a sa fire cârtitoare, Cată veşnic pete-n soare; Nu sunt sigur că găseşte, Dar sunt sigur că orbeşte.GCitat de George Budoi despre soare
Iubirea este al doilea soare al naturii. Acolo unde străluceşte, crează virtuţi.Citat de George Chapman despre soare
Toată căldura din jurul nostru, toată lumina şi bucuria vieţii noastre ni le aduce dragostea! Fără ea nu am observa soarele răsărind, copacii înflorind, n-am auzi păsările cum cântă, n-am trăi cu adevărat!...GCitat de George Sovu despre soare
Dac-am uitat, iubito, cum te cheamă Şi cum se face ziuă-n ochii tăi, Ascunde-ţi visul plin de vânătăi, Şi nu-mi lua uitările în seamă. Prea mult colind pe-ntortocheate căi Şi prea puţin e loc să-mi fie teamă, Că dacă morţii eu...Citat de George Tarnea despre soare