Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul...Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
A-ţi pune ordine în viaţă înseamnă pur şi simplu să-ţi priveşti viaţa şi să încerci s-o înţelegi. Să te înţelegi.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi...Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Nu este acesta modul cel mai simplu de a dispărea, prin retrogradare, prin gândul că ai putea să ieşi din camera vieţii prin chiar uşa pe care ai intrat în ea?Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Ori îţi iei, prin educaţie, viaţa în mâini, refuzând să joci rolul pe care ţi-l atribuie ceilalţi şi dându-ţi singur rolul vieţii tale, ori devii obiectul manipulării celorlalţi, o simplă pătrăţică într-un grafic al societăţii.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Educaţia - nu puţini gânditori au văzut în ea mijlocul pragmatic prin care omenirea se poate mântui, singura soluţie pentru potolirea agresivităţii, drumul regal către pacea eternă, pe scurt, şlefuirea individului în vederea coabitării convenabile...Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Eu aş acorda eternitatea tocmai celor care nu au făcut nimic în viaţă şi care nu au cum să se retragă.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Un om cultivat e unul care se duce la întâlnirea cu cărţile cu câteva întrebări fundamentale şi cu gândul că va primi un răspuns modelator.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Lucrul cel mai important care s-a întâmplat în viaţa lui Alexandru Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, şi-a schimbat conducătorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Este imposibil să ai mari lecturi fără să fii modificat de ele. Până la urmă, specia se rafinează în măsura în care absoarbe ceea ce exemplarele deosebite ale omenirii au absorbit în viaţa lor.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
A fi victima unui seducător e suprema bucurie pe care o poţi avea în viaţă.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
De îndată ce în ecuaţia vieţii noastre intră cuvântul trebuie, totul se duce dracului.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Încrederea în sine însuşi e motorul oricărei isprăvi personale. De aceea există riscul ca timiditatea excesivă, retragerea plină de bun-simţ în faţa provocărilor vieţii, punerea permanentă în cumpănă a propriei tale persoane să termine prin a te...Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
M-am întrebat dacă viaţa noastră nu e rezultatul unei luări deoparte, dacă nu e nevoie de cineva care să intervină în viaţa noastră. Vieţile adevărate nu au loc decât atunci când eşti scos din grămadă, unde viaţa te macină laolaltă cu ceilalţi....Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Fiecare om înseamnă în viaţă noastră exact atât cât păstrăm din el după moartea lui.Citat de Gabriel Liiceanu despre viață
Deviza lui a fost în viaţă Să fie totdeauna pentru, E contra însă crunt, pe faţă... Când bate vântul de la Centru!Citat de Gabriel Tepelea despre viață
Este o viaţă superficială aceea care nu le lasă oamenilor câteva cicatrici.Citat de Garrison Keillor despre viață
Locurile străine ajută mintea să plutească-n libertate Şi te reduc la la o asemenea simplitate Încât e de ajuns dacă vei şti Doar cuvintele: Noapte bună, Bună ziua, dumitale Şi Merci. Nu vei avea habar şi nu vei rosti: Viaţa mea...Citat de Garrison Keillor despre viață