Ţi-ar place, toţi bărbaţii în patul tău să vină, Femeie...

Ţi-ar place, toţi bărbaţii în patul tău să vină,

Femeie deşucheată, punct negru în lumină!

Iar dinţii, spre-a-i păstrare acestui joc turbat,

O inimă, să roadă, pe zi, te-ai angajat.

Ferestre de dughene par ochii tăi în ceaţă,

Şi-arzând, ca lampioane, la sărbători in piaţă,

Se folosesc obraznic de-o forţă de-mprumut,

Căci legea frumuseţii nicicând n-au cunoscut.

Maşina oarbă, surdă, prea meşteră la crime,

Tu, care-ai supt de sânge atâta omenime,

Cum nu te prinde-oroarea, privindu-te, să vezi

Că, -n mii de-oglinzi, puterea de diavolă, ţi-o pierzi?

Păcate mari, pe care le-ai săvârşit cu faimă,

Nicicând nu te făcură să dai napoi cu spaimă,

Văzând cum că natura, măreaţă-n gând ascuns,

Să plămădeasc'-un geniu din tine, a ajuns,

— Din tine, desfrânato, regină-n preacurvie?

O, splendidă mocirlă! cerească mârşăvie!