Evenimentele zilei 5 iulie
Evenimente ale zilei 5 iulie
328:
Inaugurarea oficială a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius
1687:
Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica
1809:
Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria
1811:
Venezuela a devenit primul stat sud-american care și-a proclamat independența față de Spania
1830:
Franța invadează Algeria
1865:
A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie
1870:
Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morți și 60.000 persoane rămase fără locuințe.
1941:
Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți
1943:
Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942
1946:
La Paris au fost prezentați primii bikini
1958:
Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I - al 11-lea ca înălțime din lume
1959:
Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970)
1962:
Algeria devine independentă față de Franța
1965:
Proclamarea noii Constituții a statului Honduras
1975:
Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul
1996:
S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume
1999:
Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin
2004:
În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării
2016:
Sonda spațială Juno a intrat pe orbita planetei Jupiter după ce a fost lansată la 5 august 2011 de la Cape Canaveral
Celebrări 5 iulie
1938:
A fost născut Constantin Mustata.
1931:
A fost născut Alexandru Oprea.
1955:
A fost născut Dorin Popa.
1889:
A fost născut Jean Cocteau.
1899:
A fost născut Marcel Achard.
1958:
A fost născut Bill Watterson.
1929:
A fost născut Aurel Deboveanu.
1958:
A fost născut Bogdan Ghiu.
1810:
A fost născut Phineas Taylor Barnum.
1872:
A fost născut Édouard Herriot.
1911:
A fost născut Georges Pompidou.
Comemorări 5 iulie
1948:
A murit Georges Bernanos.
2003:
A murit Victor Marin Basarab.
1967:
A murit Bruce Barton.
1999: