Evenimentele zilei 10 decembrie

Evenimente ale zilei 10 decembrie

1389:

Tratatul de alianță de la Radom, dintre Mircea cel Bătrân și regele Poloniei.

1799:

Franța adoptă metru ca unitate de măsură oficială.

1817:

Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.

1845:

A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.

1848:

Carol Ludovic Napoleon Bonaparte este ales președinte al Franței, funcție deținută până la 2 decembrie 1852, când s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al III-lea (1852-1870).

1868:

La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie.

Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.
1898:

La Paris este semnat un tratat prin care se punea oficial capăt războiului dintre Spania și America.

1901:

Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.

1903:

Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.

1904:

Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.

1919:

România semnează Tratatele de pace cu Austria și Bulgaria, după încheierea Primului Război Mondial.

1924:

Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.

1926:

Hirohito a devenit împăratul Japoniei.

1933:

Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, guvernul național liberal scoate în afara legii "Garda de Fier".

1935:

Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu "cetățean de onoare".

1938:

Au început filmările la pelicula Pe aripile vântului.

1945:

Olanda devine membră a ONU.

1948:

Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului".

1950:

Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace.

1975:

La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.

1983:

Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace.

1984:

Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante" (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)

1984:

Plenară a CC al PCR la care Nicu Ceaușescu este ales prim-secretar al UTC.

1995:

Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.

2008:

La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant.

În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.

Celebrări 10 decembrie

Nicolae Baciut1956:

A fost născut Nicolae Baciut.

1958:

A fost născut Anca Delia Comaneanu.

1945:

A fost născut Tudor Cristea.

1934:

A fost născut Ion Bujor Padureanu.

1952:

A fost născut Peter Szabo.

1954:

A fost născut Cristian Teodorescu.

Emily Dickinson1830:

A fost născut Emily Dickinson.

Nelly Sachs1891:

A fost născut Nelly Sachs.

1958:

A fost născut Cornelia Funke.


Comemorări 10 decembrie

Alfred Nobel1896:

A murit Alfred Nobel.

Eugene Joseph McCarthy2005:

A murit Eugene Joseph McCarthy.

Luigi Pirandello1936:

A murit Luigi Pirandello.

Hugh Cecil1956:

A murit Hugh Cecil.