Seara pe-nserate
Fecioara Maria
În Viflaim cetate
Călătorind sosea.
Și fiind obosită
Sălaș își cauta,
Și-n Viflaimul mare
Nimenea n-o lasă.
Atunci Sfânta Fecioara
Din Viflaim ieșea,
Și-n câmp într-o poiată
De vite se-așeză.
Și între dobitoace,
Pe fânul cel uscat,
Nascut-a Preacurata
Un mare Împărat.
S-aude glas spre seară,
Al clopotelor cânt,
Ca vine, vine iară
Iisus pe-acest pământ.
El vine-n haina albă
De îngerași purtat,
Să spele lumea-ntreagă
De rău și de păcat.
De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori.
Sculați creștini de grabă
Și colindați frumos
Și faceți loc în casă
Copilului Hristos.
Nașterea lui Hristos
Veniți, astăzi, credincioși
Să săltăm, să săltăm,
De nașterea lui Hristos
Să ne bucurăm, să ne bucurăm.
Ca el astăzi, în Viflaim,
S-a născut, s-a născut,
Precum au vestit prorocii,
Mai de mult, mai de mult.
Din Maria Preacurata
S-a născut, s-a născut,
Mântuire astăzi nouă,
Ne-a făcut, ne-a făcut.
În iesle cu vitele,
S-a culcat, s-a culcat,
Cu un prunc mic, în scutece,
Înfășat, înfășat.
Cei trei Crai din răsărit
Se ivesc, se ivesc,
Aur, smirnă și tămâie
Îi dăruiesc, îi dăruiesc.
Îngeri și păstori cântare
I-au adus, i-au adus.
Și noi să-i cântăm mărire,
Întru cei de sus, întru cei de sus
Pace și buna-nvoire
Pe pământ, pe pământ,
Că azi s-a născut în lume,
Domnul sfânt, Domnul sfânt.