Balada Iovan Iorgovan: Plecat-au plecat, Din cutare sat,...

Balada

Iovan Iorgovan:

Plecat-au plecat,
Din cutare sat,
Des-de-dimineata
Prin roua si ceata,
Vr'o trei sorurele
Mandre, frumusele.

Sora cea mai mare,
Dulce-n sarutare,
Mandra Garafina,
Floare din gradina;
Sora mijlocie
Lelita Marie,
Plina-i de trufie
Cu a sale gene,
Ochisori, sprancene,
Ca de-i cati in ochi,
Mori ca de diochi;
Sora cea mai mica
Ca s-o porumbica,
Ana Ghiordanel,
Nume frumusel,
Le-ntrecea pe toate;
Ea e stea de noapte,
Luceafar din zori,
Floarea florilor.
Ele ca-mi plecau
Si pe camp umblau,
A rupe-ncepura
Iedera si mura
Si flori culegeau,
Cununi impleteau
Si jucau cantand,
Codrul rasunand.

Mult ca mai umblau,
Pan' ce osteneau,
Apoi odihneau,
Ceva imbucau
Si mi se culcau.
Ana Ghiordanel,
Nume frumusel,
Ea ca-mi d-adormea,
Ca moarta era;
Cele doua mari
Ce-s surori primari,
Cand fu de cu seara
Prin codri plecara,
Pe Ana o lasara
Si ea tot dormea
Si rau ca-mi visa.
În zori se scula,
Pe surori striga,
Dar nu le-auzea.
Numai un cuc mic,
Tinerel, voinic,
Prin paduri zbura,
Dorul si-l canta,
Ca singur era.
Cum Ana-l vedea,
Ea ca mi-i zicea:
— Cucule voinice,
Scoate-ma d-aice,
Scoate-ma la tara,
La drumul de cara,
Sa dau de surori iara,
Ca t-oi fi eu vara!
— Nu stiu, puica mea,
Sa te scot ori ba,
C-am eu vere multe,
Cate flori pe munte!
— Cucule voinice,
Scoate-ma d-aice,
Scoate-ma la tara,
La drumul de cara,
Sa dau de surori iara,
T-oi fi sorioara!
Cucul ii graia:
— Nu stiu, puica mea,
Scoate-te-oi ori ba,
Ca am eu surori,
Cate vara flori!
— Cucule voinice,
Scoate-ma d-aice,
Scoate-ma la tara,
La drumul de cara,
Sa dau de surori iara,
Ca t-oi fi sotie,
Pana voi fi vie!
— Nu stiu, puica mea,
Scoate-te-oi ori ba,
Ca eu nu-s fecior
Sa pot sa ma-nsor,
Ci-s o pasarica,
Nu stiu de ibovnica!
Atunci de p-o piatra
O hala1) s-arata,
O hala cumplita,
Jos incarlogita.
Fata cum vedea,
Ea il cunostea
Ca sarpe era;
Spaima o prindea,
Tare ca-mi fugea
Si tare tipa;
Sarpele curea2),
Fata tabara
Si mi-o ajungea
Si mi-o apuca,
Coada-ncolacea,
La brau o strangea;
Fata se-ngrozea,
Mai tare tipa,
Codru' rasuna!

Sus, pe Cerna-n sus
Multi voinici s-or dus
Si toti s-au rapus.
Dar au mai ramas
Un roman viteaz:
Iovan Iorgovan,
Brat de buzdugan,
Cu un calusel
Ca si-un vulturel,
Doi cani mititei
Foarte sprintenei.
Si se preumbla,
Si se prepurta,
Si se falosea,
La vadul Dunarei,
La podul Rusavei,
Si pe Cerna-n sus,
Cam pe sub ascuns,
Calul sau juca,
Sageti arunca,
Canii sumuta.
Si el auzea
Codrul cum suna,
Dar nu pricepea;
Oricat mai ciulea,
Nu putea alege,
Nu putea-ntelege
De-i glas femeiesc,
Ori glas voinicesc,
Ca Cerna mugea,
Codrul rasuna,
El mi se-ntorcea
Si Cernei zicea:
— Înceata, Cerno, -nceata,
Apa mea laudata,
Ca eu te-oi cinsti
Si te-oi darui
C-o furca argintita
Cu fuior invalita,
Singura va toar