Balada Dochia: Candela licuratoare Straluceste-ncetior,...

Balada

Dochia :

Candela licuratoare
Straluceste-ncetior,
Ascultati?... Un pas usor!...
Luna mai dand o vulvoare
Se ascunde intr-un nor.

Umbra Dochiei usoara,
Patrunzand inchise porti,
Vine, -apare, se strecoara
În camara-acestor soti.

E frumoasa, biata fata!
Însa chipu-i e palit,
Într-un giulgiu e infasata,
Ca un om ce a murit;

Umbra, candela aprinse,
La oglinda se-aseza,
Si din suflet suspina;
Apoi fetele ei stinse
Ea cu lacrimi le spala.

Domnul se desteapta-ndata
Si deodata-a tresarit
Ca tot omul fericit
Ce al mortii glas deodata
Împrejur a auzit.

— ,,Fugi, o, umbra intristata!
Fugi! Eu nu te mai iubesc.
Ah! ma lasa sa traiesc.
Iata, ziua se arata,
Umbrele se risipesc!"

— ,,Dar eu sunt a ta Dochie;
Langa tine-i locul meu...
Scoala, draga; eu sunt, eu...
Pe-a ta viata si junie
Mi-ai jurat, sufletul meu!"

— ,,Fugi, o, umbra! si ma lasa;
Sa nu scoli mireasa mea.
Ti-oi da aur cat vei vrea;
Dar te du din asta casa
Sa nu se sperie ea."

— ,,Mortii nu au trebuinta
De-avutie pre pamant.
Viu din tristul meu mormant
Ca sa-ti cer a ta credinta,
Al tau dulce juramant."

— ,,Fugi! si peste piatra-ti rece
Candele voi atarna;
Mandre flori voi semana,
Încat cela ce va trece
S-a opri si-a lacrima!"

— ,,Oh! nu! Eu voi, dragulita,
Langa tine sa traiesc;
Mi-este frig, s-acum voiesc
Înghetata mea gurita
La-al tau foc s-o dezmortesc!"

Zise si cu-o manusita
Ea vestmintele-si strangea,
Sa se culce se gatea;
Si din mandra ei cosita
Floricelele scotea.

— ,,Fugi, o, umbra fericita!
Nu e aici locul tau,
Du-te in mormantul rau!
Pe-a mea inima rapita
Alta-nclina capul sau."

— ,,Nu-ti mai sunt eu draga tie,
Viata sufletului meu?
Ah! dar ce ti-am facut eu?
Doamne, doamne, spune-mi mie
Care fu pacatul meu?

Dar tu plangi, o, mandrioare?
Ah! tu plangi? mai zise ea.
Pentru ce, inima mea,
Curg aceste lacrimioare
Ce-ard ca focul mana mea?...

Te mahneste-a mea mustrare?
Nume dulce ce iubesc!
Spune, sa nu-ti mai graiesc
Vorbe aspre si amare,
Lucruri care te mahnesc?

Vino, vin'; sa ne cunune,
Dragusorul meu barbat!
Ah! tu nu stii ce-am rabdat,
Al meu mire drag si june,
Sa te vad tot departat!

Cand gandesc ca o femeie
Capul ei si-a odihnit
Pe-al tau san, al meu iubit,
Soare, stele-as vrea sa pieie
Într-un ceas nefericit!

Martori sunt in nopti senine
Stelele la al meu dor;
Mortii care ma-nconjor
Si la tristele-mi suspine
Se destept din somnul lor.

Moartea cea fara-ndurare,
Vazand cat am suferit,
Însasi ea s-a imblanzit;
Ca sa curme-a mea-ntristare
Catre tine a venit.

A venit... Ea ne cununa...
Vino, scumpul meu barbat!
Vin', caci ora a sunat,
Sa traim d-aci-mpreuna
În al mormintelor pat.

Vin', caci umbrele se-ndeasa...
Vezi? ce bine m-am gatit!
Cum mi-e parul impletit!
Vezi ce tanara mireasa
Ai tu, mandrul meu iubit!"

Ea vorbeste cu caldura
Si pe sanu-i se pleca,
Calde lacrimi revarsa.
Iar micuta-i rece gura
A lui frunte saruta.