Nouă sfinte Şoimane,
Cu nouă lopăţele,
Cu nouă măturele,
Cu rochii negre-mpodobite,
Cu salbe de galbeni gătite,
Cu rochile rotate,
Cu iile rourate,
Cu sălbele pe chept lăsate,
De la apus s-a ridicat,
La răsărit a plecat,
Cu N. s-a întâlnit,
Pe el l-a-ntâmpinat,
L-a săgetat,
Vărsături,
Trecături,
Ameţeală,
Fierbinţeală
În trup i-a lăsat,
Şi la cetate a plecat,
La masa s-a pus,
Lautari,
Cobzari,
Cimpoieri,
Muscalagii
Le cânta.
N. cu genunchili plecate
Înainte sfintelor se ruga:
- Doamnelor,
Împărăteselor,
Vrednicelor,
Şi harnicelor,
Puternicelor
Şi sfintelor,
Iertaţi pe N.
Că n-are putere
Să meargă cu voi,
Să calce lucruri curate,
Verdeţuri neumblate,
Munţi înalţi
Şi văi adânci,
Că voi
Ape mari aţi trecut
Şi bolile
În ape le-aţi lăsat,
Şi multă lume
Şi dobitoace
Şi pe N.
L-aţi pocit,
Hori mari
Prin livezi voi aţi făcut
Şi multă lume
Şi pe N.
Voi l-aţi pocit.
De-o fi N. pocit din apă,
Din băutură,
Din mâncare,
Din spălătură,
Din scăldătură,
Noi ne rugăm Sfintei Luni,
Sfintei Miercuri
Şi Sfintei Vineri:
Lăsaţi-va heripele
Şi codili
Şi luaţi junghiurili,
Cuţitele,
Umflăturele,
Spuzelile
Şi toata boala
De la N.
Dansul ielelor dezbrăcate
Şoimanele sau ielele sunt făpturi feminine supranaturale întâlnite în mitologia romanească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însa un profil precis, din cauza marii diversități a variantelor folclorice. Totuși, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niște fecioare zănatice, cu o mare putere de seducție și cu puteri magice, având aceleași atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar și ca Sirenele.
Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peșteri, în munți, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în izvoare. Se crede despre ele ca apar în special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în hora, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh, dansând goale, numai cu sânii goi, cu parul despletit, mai rar cu veștmânt de zale sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit, iar crengile copacilor din jur fiind pârlite; mai târziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-întunecată, nu e păscuță de vite, iar terenul devine prielnic înmulțirii ciupercilor din specia "lingura zânei".
Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere și frumoase, voluptuoase și seducătoare, nemuritoare, zburdalnice până la delir, vindicative și rele, fără a fi totuși structural malefice. Tudor Pamfile - Sărbătorile la români
Vrăji și descântece Româneşti