Eu port cu cinste-un nume sfânt,
De bun creştin, martir preasfânt,
Ce e un símbol al credinței
Şi un simból al biruinței,
Căci unul este Gheorghe Sfântul,
Ce-i venerat pe-ntreg Pământul,
De ortodocşi, de anglicani,
Catolici şi chiar...
Mulţi Gheorghe fost-au pe Pământ,
Dar numai unul a fost sfânt,
Doar unul a ucis balaur
Şi are nimb de sfânt, de aur.
Născutu-l-au părinţi creştini,
Greci la origine, blajini,
În Capadochia romană
Provincie răsăriteană.
A fost un...
Azi pământul ţării-l ară
Venetici din altă ţară;
Roadele lui le culeg
Vrun arab sau vrun norveg.
ELOGIU PĂMÂNTULUI Mă-nclin în faţa ta, Pământ, Căci tu eşti bun, că tu eşti sfânt ! Atât de mult tu eşti de bun, Că nu hrăneşti doar omul bun; Pământ creat de Dumnezău, Tu îl hrăneşti şi pe cel rău; Nu doar pe cel ce-i rău cu mine, Ci şi pe cel...
Bunicii şi străbunii mult sânge au vărsat,
Pentr-ún pământ pe care-n sudoare l-au lucrat,
Iar noi, noi, epigonii, nedemni urmaşi, haini,
Îl dăm azi pe nimica, îl vindem la străini.
Omule, bătu-te-ar Sfântul,
Nu dispreţui Pământul,
Că-n el grâul încolţeşte
Şi pe tine te hrăneşte.
Pe Pământ tu îţi duci viaţa
Şi îi simţi vieţii dulceaţa;
Îţi dă apă, îţi dă hrană,
Fructe, flori, vin în stacană.
Pe Pământ trăiesc toţi...
Aş vrea să fiu Zefirul care în cale-ţi zboară
Şi blând, cu-o adiere, el toată te-nfioară.
Aş vrea să fiu Zefirul, cu boarea lui plăcută,
Ce blând, cu-o adiere, el buzele-ţi sărută.
Când condeiul într-o parte el îşi dă, târziu în noapte,
Bate vânt tăios afară, astăzi dinspre miazănoapte;
Înspre somn îşi poartă paşii, lent, cu multă demnitate,
Tot gândind la mersul lumii şi la versuri minunate.
Înainte să se culce, obosit, adus de spate,
Într-un colţ în cui şi-agaţă "a lui haină roasă-n coate";
Îşi sărută copilaşii, soaţa – care-n vis zâmbeşte,
Şi gândind la mersul lumii el în somn se adânceşte.
Când târziu, în miez de noapte, el spre somn îşi poartă paşii,
Îşi sărută-ncet soţia şi-şi sărută copilaşii,
Şi în somn se adânceşte – clipe dulci şi minunate,
Cu un ultim vers în minte despre lumile create.
Să-mi explice, bre, şi mie,
Un deştept, ce multe ştie,
Cum e cu-acest paradox,
Care-i cam neortodox:
Ne spun popii, cu temei,
Că ei, dracii, n-au femei;
Cum se face, neam de daci,
Că femeile au draci?
Nu-i poezie ca rondelul,
Nu-i fruct cum este strugurelul,
Nu-i vin cum este tulburelul
Şi nici parfum cum e Chanelul.
Melodia preferată,
Şi acum ca şi-altădată,
De bătrâni şi-ndrăgostiţi,
De toţi cei ce-s fericiţi.
Sus, pe cer, răsare luna,
Eu în parc sunt cu Miruna
Şi îi spun că o iubesc,
O sărut, sărut primesc,
Pe o bancă, sub gorun,
Ce mai facem nu vă spun...
Astăzi, ca întotdeauna,
De pe deal răsare luna,
Argintie, maiestoasă,
Blândă şi misterioasă.
De la Facere încoace,
Cum e scris în zodiace
Şi-au spus înţelepţii ţării,
Luna e stăpâna mării.
Cum au spus demult epopţii,
Luna e regina nopţii
Şi a stelelor crăiasă,
Mândră, dar capricioasă.
Cu vocea ta de aur,
Cu graţia de laur,
Cu părul de mătase,
Cu trăsături frumoase,
Ţinuta de regină,
Céline, tu eşti divină.
Guralive vrăbiuţe,
Certăreţe şi prostuţe,
Nu observă că pisica
O să prindă păsărica.
Nu observă când, parşivă,
Ca şi cum n-ar fi nimica,
Se apropie pisica...
Pe mulţi prelaţi, cât am trăit,
În versuri i-am muştruluit;
Îi rog smerit, cu demnitate,
Ca să mă ierte de păcate!
