Datori suntem să ştim, oricine,
Că-s 7 mari virtuţi creştine:
Credinţa, Dragostea, Speranţa,
Curajul ‒ zis şi Cutezanţa,
Justiţia şi Cumpătarea,
Prudenţa (ea-i ocrotitoarea),
Regină, însă, peste toate
E Dragostea ‒ şi cu dreptate.
Căci...
Mă frământă mii de gânduri, printre care, câteodată:
Dintre multele religii, care-i cea adevărată?
Este cumva, cum ne spune, totdeauna, Creştinismul?
O fi, cum spun musulmanii, singur numai Islamismul?
Este, cum ne spun evreii, de milenii,...
Dacă, din a ta voinţă sau din pură întâmplare,
Tu citeşti ce-am scris odată eu în versuri foarte clare
Şí de nú-ţi place cum scris-am, şi vrei versuri mult mai fine,
Mâna pe condei tu pune, scrie tu cu mult mai bine!
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
O tânără, nemăritată,
De barză fost-a vizitată,
În cioc cu un copil din flori
Şi dându-i tinerei fiori.
De groază,-atuncea, demoazela
A dat în barză cu umbrela,
Dar barza, rea, a insistat
Şi-n braţe pruncul i-a lăsat.
Omule, eşti bun, eşti mare,
Dacă-n loc de răzbunare
Eşti în stare de iertare!
Să ierţi a lumii răutate,
Şi iartă-i tot, nu doar jumate!
De iérţi tot, nu vei regreta,
Căci totul ţi se va ierta.
Noi, orfanii, bem lăpticul
Nu cu cana sau ibricul,
Nu sugând la mamelon,
Ci sugând la biberon.
Este foarte bun lăpticul,
Şi-i la fel de bun pupicul
Ce mi-l dă mămica mea,
Când vreau eu şi când vrea ea.
Avarului moştenitori
Îi sunt nişte risipitori;
De i-ar vedea cum se desfată,
Ar mai muri o dată.
Cel mai mult o siluieşte,
Gabi Firea, birjăreşte;
Vă întreb: Prin ce minune
Este membră-n Uniune?
Vă întreb, ca moş Terente:
A ajuns prin ce "talente"?
Unii fac din ea o fală,
Dar eu cred că e o boală;
E o boală foarte gravă
Şi-i mai rea ca o otravă.
Chiar de ea nu e mortală,
Poate duce la sminteală.
Rătatea, spun cu jale,
Lasă sufletele goale.
Nu încape îndoială,
Răutatea e o boală;
E o boală foarte gravă
Şi-i mai rea ca o otravă.
Nu-l ucide pe bolnav,
Dar îl chinuie grozav;
Face-n suflet un pârjol,
Sufletul i-l lasă gol.
Creşte doar în inimioară
Şi, se ştie din străbuni,
Creşte doar la oameni buni.
L-am uitat, satisfăcut;
Chiar de-l uită un ingrat,
Domnul nu mi l-a uitat.
Chiar de soarta-i dă avere
Munţi de aur, mări de miere
Şi întregul Istanbul,
Tot nu spune că-i destul.
În sfârşit eşti inculpat,
Sper să fii şi condamnat,
Să plătiţi cu închisoare,
Ani mulţi, cu executare,
Tu şi mercenarii tăi
Care sunt buni de pârnăi.
Sub un cer spuzit cu stele,
Îi promit iubitei mele,
Ca un mare cavaler,
Că-i dau luna de pe cer.
Ea se face că mă crede
Şi că-n mine se încrede;
Veseli, amândoi flirtăm
Şi cu foc ne sărutăm.
