Plâng doruri vii pe cele moarte,
Iar morții se prefac pământ,
Credințe vechi, în veci deșarte,
Ne cresc din urmă un mormânt.
Nimic nu-i logic, ca lumina,
Ce arde moartea-n sânul ei,
Un soare dacă se dezbină,
Aruncă-n spații, iar...
Poezie de Constantin Obadă despre logică, credință, jocuri, moarte, haos, eternitate, vechi, noroc, nimic, pământPlâng doruri vii, pe cele moarte,
Iar morții, se prefac pamânt!
Credințe vechi, în veci deșarte,
Ne cresc, din umbră de mormânt!
Nimic nu-i logic, ca-n lumină,
Nimic nu moare-n sânul ei,
Un soare dacă se dezbină,
Aruncă-n spații,...
Poezie de Constantin Obadă despre logică, credință, jocuri, armonie, simplitate, nimic, haos, moarte, noroc, pământCa moartea hoață, mă strecor,
Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Mă bucur singur c-am plecat,
Stârnind în stele praful!
Dar, fug spre...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
Poezie de Constantin Obadă despre boală, univers, moarte, lege, schimbare, natură, viață, lume, steleTe implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!
Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din...
Poezie de Constantin Obadă despre natură, moarte, eternitate, lege, femeie, vinovăție, lume, destin, vremeCopacul vieții prins de boală,
Din lumea morții, în delir,
Din ramuri crude mai exală,
Tulburătorul elixir.
Eu o privesc, ca pe-o albină,
Ce cară stupilor polen,
Când acul morții o dezbină,
Căci truda ei, i-al morții splen!
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Din trupul meu, cuprins de-o boală,
Tu, zi senină-mprăștii norii,
Și îmi redai aceiași fală,
Ce-o poartă-n inimi muncitorii!
Căci tu ești ziua-n care țară,
A biruit pe veci urgia,
Și cât prin vremi, va fi o vară,
Vei fi slăvită-n...
Poezie de Constantin Obadă despre sărbătoare, boală, eternitate, inimă, salariu, zi, clipă, țară, zi de naștere, poezieUn dor precoce, îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață!
Destinul șui, vrea să mă piardă!
Dar eu, l-amân și-i râd în față:
De tânăr dacă nu m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Că nu mi-e dat să fiu supus,
Nici surghiunit...
Un dor precoce îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață,
Destinul meu vrea să mă piardă,
Dar, l-amân și-i strig în față.
De tânăr dacă m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Căci nu mi-a fost să fiu sedus,
Și-nlănțuit ca niște...
Să nu ne cerți cumva natură,
Cu tot cortegiul tău de lavă,
Să nu ne lași iar vreo frântură,
Acum, când suntem mari în slavă.
Ori, să-ntorni oceane-n spații,
Ca să pierim în triste-abise,
Cum mai pieriră în vremi alții,
Să ne...
Poezie de Constantin Obadă despre știință, natură, cugetare, mamă, femeie, ființă, vinovăție, iubire, bineCum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Poezie de Constantin Obadă despre celebritate, nedreptate, moarte, foame, națiune, destin, nume, lume, iubire, bineLivada moartă, mi-a-nflorit,
Cu tot alaiul ei pe ramuri,
Iar visul meu, întinerit,
Din frunze, flutură iar flamuri!
Din ce trecui, par mai ușor,
În ce rămân..., cum mi-e norocul!
Oricum e timpu-nșelător,
Din Primăvară-i uit...
Poezie de Constantin Obadă despre vin, grădină, primăvară, noroc, durere, toamnă, bunul simț, simț, vis, poezieTinerețea-i zbor și vis,
Din noianul devenirii,
Căci ea lasă în abis,
Ce-i supus, îmbătrânirii!
Cine-ar fi putut să strângă,
Haosul, după creații?
Cine-n cântece să plângă,
Morții, din atâtea nații?
Decât ea, naiva floare,...
Poezie de Constantin Obadă despre tinerețe, naivitate, uitare, vis, haos, zbor, imortalitate, moarte, milă, oameniEu, vin din plaiul strămoșesc,
Păstor în stripa devenirii,
Să cânt, eternul românesc,
Din țara doinei și-a iubirii!
Și nu mă dau cum ne e firea,
Pân' n-oi suna din universuri,
Să ne cunoască omenirea,
Dreptatea vremii și în versuri!
În mine scad treptat lumini,
Din vremi când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare.
În mine scot treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n...
În mine, scad treptat lumini,
Din vremi, când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare!
În mine, scad treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n...
Suflete azi nu mai curg,
Pulberi noi, în vechi clepsidre,
Ce se zbat din arc de stele,
Să imprime vremii-n ornic,
Suflul ei, cel electronic!
Caii vremii noastre cresc,
Mulți Pegași făr' de pereche!
Cei ce-n zboruri, nu-i strunesc,
N-au iubit nici lumea veche!
Murgul vremii mele crește,
Brav Pegas făr' de pereche,
Cine nu mi-l îndrăgește,
N-a visat nici lumea veche!
Ca moartea hoață mă strecor,
Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Eu, intru ca un om plecat,
Stârnind în stele praful.
Când privesc în urmă...
