DRAGOSTEA ‒ cea mai mare dintre cele mai mari virtuţi creştine

DRAGOSTEA ‒ cea mai mare dintre cele mai mari virtuţi creştine

Datori suntem să ştim, oricine,
Că-s 7 mari virtuţi creştine:
Credinţa, Dragostea, Speranţa,
Curajul ‒ zis şi Cutezanţa,

Justiţia şi Cumpătarea,
Prudenţa (ea-i ocrotitoarea),
Regină, însă, peste toate
E Dragostea ‒ şi cu dreptate.

Căci Dragostea cuprinde totul,
Precum ne spune sacerdotul:
Şi dragostea cea conjugală,
Şi pe aceea parentală,

Şi dragostea cea dintre fraţi
(Şi vitregi, şi adevăraţi),
Şi dragostea cea filială
(Firească, mare, naturală),

Şi dragostea de Dumnezeu,
Şi dragostea de eul meu,
Şi dragostea de neam şi ţară,
Ce o purtăm în inimioară,

Şi ‒ îndoială nu încape,
Şi dragostea cea de aproape',
De care ne-a vorbit Isus,
Cu-a Lui iubire de nespus.

Mai mult, cuprinde, nenicuţi,
Şi celelalte mari virtuţi,
Chiar Cinstea, Mila, Caritatea,
Răbdarea şi Fidelitatea,

Şi Bunătatea, Omenia,
Şi Altruismul, Modestia,
Respectul şi-Îndurarea,
Blândeţea şi Iertarea.

De ai putea ca să vorbeşti
În toate limbile-omeneşti,
Dar dragoste nu ai sub soare,
Eşti doar "aramă sunătoare".

De ai avea tot ce doreşti,
În tot ce faci să reuşeşti,
De ai cunoaşte-"orice ştiinţă",
De-ai fi mai bun ca orice fi'nţă;

De ai avea ce vrei, de toate,
Putere, minte, sănătate,
Dar dragoste n-ai niciun pic,
Atunci, de fapt, nu ai nimic.

Ca soarele să străluceşti,
Ca nimeni altul să gândeşti,
De-ai dezlega orice mister,
Voinţa ta de-ar fi de fier;

De-ai fi un "rege-al poeziei",
De-ai ávea "darul prorociei",
"Credinţă-ncât să muţi şi munţii",
Să poţi să-ntinereşti cărunţii;

De-ai ávea minte genială,
De-ai vindeca orişice boală
Şi-averi oricâte stăpâneşti,
N-ai dragoste, nimic nu eşti!