Ce trist, să stai, s-aștepți să mori,
Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când...
Poezie de Constantin Obadă despre teatru, moarte, ploaie, lege, oameni, tristețe, cer, viață, poezieO seară, plină de argint,
Pe coama dorului se lasă,
Când noi, din stinsul labirint,
Zâmbim, la steaua norocoasă!
Ce dulce-i vremea, când repeți,
Fiori, ce scapără pe struna firii,
Când de arome te îmbeți,
Sub tei părtași de mult...
O..., noapte, fără de hotar!
Puzderii stele, par de ceară,
Căci luna-i dusă la rotar,
Să-i bată străluciri de vară!
Ea, mâine seară va ieși,
Mai mândră-n pura ei rotire,
Când iară ne va copleși,
Să bem iubiri, din noi potire!...
Mă doare gândul meu robust,
Când vine unul parazit,
Când trebuie ca din arbust,
Să-l schimb în codru înverzit!
De s-ar lăsa, n-ar fi un bai,
Suportă bietul trista clipă,
Dar ca să vezi! Cu cât îi dai,
Din truda ta, face risipă!...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
Triste, făr de lume, triste făr de soare,
Amintiri duioase, îndrăgesc altare!
Și-n tăcerea dulce, sfântă și sihastră,
Zboară cugetarea..., pasăre albastră!
Rămân în urmă vise,
Umbrite de dureri,
Ca niște porți deschise,
Ce duc spre nicăieri.
Dar, partea lor de vină,
Nu-i că se ofilesc,
Ci că se trag lumină,
Și iar, ne viețuiesc!
De când s-a stins din soare tata,
Lumina-i pare, un contur,
Ce priveghează-n taină soarta,
Ca umbra unui abajur!
Supus, urmându-mi și eu soarta,
În fiii mei mă conturez,
Voi străluci și eu ca tata?
O umbră..., care priveghez?...
Poezie de Constantin Obadă despre grădină, destin, umbră, bunul simț, simț, soare, vis, zi de naștere, lumină, poezieNoaptea, ies din mine,
Și cobor din stele,
Ziua, urc destine,
Și apun cu ele!
Dar, ies lună plină,
Pază veșniciei,
Și mă-ntorn lumină,
Dulce-n mustul viei!
Căci nu-s universuri,
Mai presus de om,
Cum nu sunt, nici ramuri,...
Eu poate încă am să-ncerc,
Să-nvârt rotița lumii,
Să mai adaug, încă un cerc,
În pomu-nalt al vremii!
Eu am să-ncerc, căci nu disper,
La prima mea plecare,
Căci astăzi sui înspre eter,
Dar mâine, vin din soare!
Tot omul e un...
Poezie de Constantin Obadă despre conștiință, univers, oameni, lume, soare, cer, vin, vis, zi de naștereEu nu știam, când m-am născut,
Ce bine o să-mi fie,
În raiul meu, necunoscut,
Ce-mbie și adie!
Am mers în rând cu cei mai mulți,
În drum făr' de țipenii,
Am ascultat, cât poți s-asculți,
Doiniri sfințind ectenii!
Dar, când...
Poezie de Constantin Obadă despre rai, naștere, moarte, iubire, trecut, bine, zi de naștere, viață, poezieSub zidirea sfintei Golii,
Mândră, crește o parcare,
Sfinții umezi, roși de molii,
Nu mai pot ieși la soare!
Palizi, triști, cu fețe trase,
Nu mai știu nici o credință,
Îndrăgiți cu fumuri grase,
Morții trec făr' de credință!...
Umbrit de soare, mă cobor,
Ades în valurile mele,
Acolo-i liniște, și-un nor,
Și soare blând și stele!
Și bat cu aripe de vis,
La porți ce cred că s-au închis,
Dar, ca în lume-o carapce,
Miraculoasă se desface!
Și iar, nevinovatul...
Poezie de Constantin Obadă despre liniște, suflet, băutură, univers, noapte, primăvară, soare, pământ, iubire, lumeSimt duios cum piere urma,
Doritoare de-nceputuri,
Cum mi se brumează cârma,
Primăveri-n sumbre cânturi!
Și mă prinde-o dulce pace,
Și mă simt, din altă eră,
Parcă vremea se răscoace,
Parcă nimeni, nu mai speră!
„O..., nimic,...
Poezie de Constantin Obadă despre bunul simț, simț, speranță, primăvară, nimic, pace, vreme, viață, stele, soareRecitindu-mă pe mine!
Mă răsfăț, ca un copil,
Par străin, deși în sine,
Știu c-am fost cânva April!
Recitindu-se pe sine,
Un poet, e tot mai mare,
Când, pătruns ca orișicine,
Tot străin, mai mult îi pare!
De mic, alerg în preajma ta,
Să-ți pipăi taina nemuririi,
Dar, anii mor în dumneata,
Cum mor de dor, vise iubirii!
Astfel, vicleană, mă tot dai,
Din lumea mea, în veci, pierzării,
De câte ori, mai prind un Mai,
Mă treci, umbrit de...
Aștept, să vii, din vre-o genune,
Din dorul tău, de necuprins,
Iubire, nu ești o minune,
Ci setea lumii, într-un ins!
Te simt, te văd, cu ochii minții,
Prin avalanșa de lumină,
Cum vii să-ntinerim părinții,
Iubire, veșnică...
Poezie de Constantin Obadă despre așteptare, iubire, minune, grădină, dor, bunul simț, simț, ochi, lume, luminăDe mic, alerg în calea ta,
Să-ți sorb din taina nemuririi,
De-o vreme-ți spun tot dumneata,
De-o vreme, semeni dor iubirii!
Dar tu, vicleană, mă tot dai,
Pierzării-n veci îmbietoare,
De câte ori, mai prind un Mai,
Mă treci, umbrit...
De mic, alerg la dumneata,
Să-ți prind, din taina nemuririi,
Dar, vremuri curg în calea ta,
Cum curg în valuri, mări iubirii!
Iar tu, vicleană, mă tot dai,
Imbietoare-n veci pierzării,
De câte ori, mă-ncânți cu Mai,
Mă treci,...
Sub tălpi de șes, sub tălpi de munte,
Străbunii, dorm..., nemuritori!
Tu-n basme, vesele și crunte,
Cu universul..., ni-i măsori!
Izvoare, vetre-n vremuri zâne,
Din pietre, sar, în mări albastre,
Iar tot ce-n urma lor, rămâne,
Ne...
Poezie de Constantin Obadă despre istorie, univers, pietre, lege, povești, primăvară, pământ, iubire, țară, vis
