Visul meu, în drumul țării,
Drumul țării-n visul meu,
Amândoi, vis înălțării,
Arcuim, zilnic, mereu!
Precum valurile mării,
Duc în nouri, harul ploii,
Noi, din piscul înălțării,
Ogoim, cu spor, nevoii!
Visul meu, în drumul...
Separi, un cer de întuneric,
Și alte ceruri, vin la loc,
Încât, te-ntrebi: care-i himeric?
Și care..., parte de noroc?
Apare-o stea în depărtare,
Ca fața unei mari oglinzi,
Și te întrebi..., dacă e soare,
Ori visul..., care ți-l...
Poezie de Constantin Obadă despre cer, întuneric, stele, vis, fericire, râs, copii, noroc, vin, fațăGreoi, bolnav de poezie,
Pe străzi abia catadicsesc,
Nu vin de la leprozerie,
Prieteni încă stihuiesc.
Știu, ați dori poate-o epavă,
Un farmec mai deosebit,
Să mă slăviți mai sus de slavă,
Voi care-atâta m-ați iubit.
Dar, nu...
Poezie de Constantin Obadă despre boală, plăcere, prietenie, poezie, moarte, lașitate, suflet, farmec, durere, paceCa o femeie îndrăcită,
Furtuni aruncă marea-n valuri,
Sedusă, mult domesticită,
Revine credincioasă-n maluri.
Natura ei e tulburată,
De patimi grele ce scânteie,
În norii grei când se deșartă,
Să iște-n ceruri curcubee....
Unii..., au suit la ceruri,
Când era lumea, barbară,
Alții..., au creat misteruri,
Când ni-e lumea, nouă..., iară!
Eu, sărmanul, duc povara,
Pătimașelor mistere,
Nestatornica-mi vioară,
Ține ritmul, după ere!
Privesc, uimit, străvechiul șanț,
Ce-nconjură..., ruine,
Cândva, o lume din Bizanț,
Trăia aicea..., bine!
O glorie, zace-n deșanț,
Orfană-n veci, de capă:
„Unde-i acum, acel Bizanț,
După Bizanț, să-nceapă”?
Sub valul tău de adevăr,
Dorința mea, pustie,
Se leapădă, ca orice măr,
De frunza lui, târzie!
Presimt, de multe ori, că mor,
Nevolnic..., prin gunoaie,
Dar..., tot renasc, verde covor,
După un nor..., de ploaie!
Firave fire, de 'noire,
Animă..., restul vieții,
Ca florile de busuioc,
Visarea..., tinereții!
Iar eu, duios cu visul meu,
Privesc senin..., clepsidre,
Uitând, că mă golesc, mereu,
Necunoscute..., vidre!
Venim..., trăim...,...
Mai lasă somnul Lenin,
Și vino, ca să-i vezi,
Directorii, acasă,
Și zău, că n-ai să crezi!
Nu ți-i înșir pe toți,
Nu-s toți, deopotrivă,
Dar, toți au mulți nepoți,
Și multe rude-n scheme!
De-al meu, nici n-am ce spune,
Stă,...
Poezie de Constantin Obadă despre extaz, mașini, greșeală, vorbire, știință, istorie, acasă, iubire, somn, minuneAm închis regrete-n uși,
Și-am deschis noaptea, ferestre,
Am mințit, multe mătuși,
Că sculptez, statui ecvestre!
Domn viclean, nu ctitoream,
Decât, patimi dulci dorinții!
Căci, iubirilor, zoream,
Cum zoriră, și părinții!
Azi,...
Am închis regrete-n uși,
Și suspine în ferestre,
Au crezut multe mătuși,
Că ridic staui ecvestre.
Eu în schimb nu ridicam,
Decât fetelor iubirea,
Căci iubirilor urmam,
Dor, împătimindu-mi firea.
Au rămas într-un album,
Fete...
Am lăsat regrete-n uși,
Și suspine în ferestre,
Au crezut multe mătuși,
Că iau fete fără zestre.
Zestrea care o-ndrăgeam,
Nu era pecuniară,
Căci iubirile urmam,
Zi de zor în drum spre seară.
Au rămas într-un album,
Patimi...
Propun un toast, din dor de bine,
Și nu-n cuvinte vagi, formale,
Ci-n conștiință, la oricine,
E bine-ntâi, să crești sfială!
Apoi, cu timpul pe-ndelete,
Roind ca pomii prin inele,
S-admire, doar băieți și fete,
Să urci iubirea,...
Profet, visând la ce rămâne,
Eu, las în urmă, dulci repere,
Cum soare nou, topit în grâne,
Visează, vremea altor ere!
Și mi-i teamă că lumina,
Pe care azi o strâng din sonuri,
Nu va-nflori cu spor grădina,
Lumii de mâine, cu-alte...
De cât..., la vatra tinereții,
S-ajungi nevolnic, ori posac,
Mai bine, floarea bătrâneții,
Adun-o grabnic, într-un sac!
Apoi..., pe ape, fără maluri,
Ori, prin pustie, fără drumuri,
Cân o presori, să piară-n valuri,
Mai tămâiazo,...
De-ar fi..., să se reverse morții,
Din lumea lor..., în calea sorții,
Ne-ar trebui, mii de planete,
Curente vechi, și noi talente!
Multe praguri, mă despart de tine,
Munți și văi și ape ideale,
Multe nopți, trăite-n veri senine,
Dus-au tinerețea-n altă cale!
Vom mai trece praguri, rânduri, rânduri,
Ca să fim mereu, tot înainte,
Pân-om sta iubito-n strâmte...
Oceane-n tainice cuvinte,
Animă valuri mute minții,
Apoi, din miez de clipe sfinte,
Roiesc, cântarea suferinții!
Adesea, bat ca din ciocane,
Sub cerul lor, boltit cu vise,
Când picură, ca-n vechi canoane,
Prin guri de rai, stihuri...
Cresc vii pe sub omături,
Tăcute și pustii,
Cum cresc sub vârste, anii,
Trecuți melancolii!
Dar, pe când ele cresc,
Mai verzi în primăveri,
Pe noi ne obosesc,
Fușteii noi la scări!
Cum cad din zbor în mare,
Din stoluri,...
Patria, e-o mare de lumină,
Vălurind în lume, libertatea!
Cuib latin adânc, de-nțelepciune,
Ea visează, strălucind, departe!
Pură, ca zăpada iernii noastre,
Îndrăgită-n veri cu zări albastre,
Ea-i chemarea care leagă ginte,
Marșul...
Poezie de Constantin Obadă despre patrie, minune, libertate, armonie, omenie, sfinți, poezie, țară, lumină, față
