Am strâns culori, pentru altare,
Și toată gloria armurii,
Și versuri, doinii din frunzare.
Acolo, ne-a surâs norocul,
Și visul, zărilor albastre,
Acolo, a-ncolțit sorocul,
Miracol, izbândirii noastre.
Unde-s păduri, din care, veacuri,
O țară, și-a crescut menirea ?
De ce-au rămas golașe, parcuri,
Unde mai plânge, amintirea ?
Dușmani, din vremuri au tăiat,
De teama noastră, mulți molizi,
Dar, fiule, n-au defrișat,
Cum facem noi, și-apoi..., să-i vinzi.