Nopțile târzii,
Norocirea mea,
În vreo biată stea...
Anii mei,
treceau,
resemnați,
pribegi,
frică de arici !
Mi-i vânau,
vulpi versate,
în verva vremii !
Am strigat de durere,
până și la voi, stele.
Dar ați rămas mute,
sticlind, doar lacrimi de praf !
„ V-am tras atunci un perdaf,
cu iz greu, de epitaf ” !
Dar m-a auzit,
o pământeană,
stea,
ca toate,
inimile,
lumii !
Roșie stea,
inima mea,
te poartă mereu,
și țara în lume,
mândrie de nume.
Zor, cu spor,
și salt,
spor, cu zor,
înalt !
Grele cețuri și necaz,
Luminezi à la Bicaz.
Stele-orașe, stele-sate,
Mii de stele adorate.