Aici a fost adus, Poetul!

Aici a fost adus, Poetul!

Retras timid, în vadul veșnic,
Poetul..., pare că-i de ceară!
Extaziată-n nimb de sfeșnic,
O muză-l plânge..., solitară!

Dar, iată zorii, prind să intre,
Spoind, altarul dimineții,
Sicriu-n raze, pare luntre,
Ce-nfruntă încă..., marea vieții!

L-au prohodit apoi, afară,
Cu glas de preot, după carte,
Poeți necunoscuți, citiră,
Poeme..., triste și deșarte!

Prin ierburi, dând la cruci ocoluri,
Căci flori firave bat cărarea,
Mormintele, par..., vechi simboluri,
Umbrind cu faima lor..., uitarea!

Aici, a fost adus, Poetul,
În toamna rece și târzie,
Aici, ne-a prins pe toți, regretul,
Că l-am pierdut..., din poezie!

Și am plecat, solemni, spre case,
Doinind în noi, a sărbătoare,
Căci el, în suflet, ne lăsase,
Cântarea lui..., nemuritoare!