Atât

Atât

de-albastru-verde mă privea
atâta soare fost-a şi-azi să treacă
atâta seară cum venea
din vreo înserare mult mai multă
închisă într-un colţ de clipă undeva
atâta dragoste îi spuneam fără cuvinte
mai în şoaptă, mai pe sărite
cum stelele apăreau
parcă două mâini îndrăgostite
le aprindeau, dar mai săreau
purtate de muzica unui pian
în valsul etern al clipelor
cum pe un drum în oraşele estului
unde un puşti strigă ediţia de amurg a jurnalului visătorilor
ţi se opreşte lângă umăr
iei unul. îi dai doi bani
atâta lumină de aur şi arame înaintea-i, în urmă…