Din continente de ploi

Din continente de ploi

am luat șapte, trei și doi
fără să lase noroi
am luat cinci stele albastre
și le-am așezat în glastre
clipe vii să se desfacă în mii
de răsfirate cărări
pentru timpul care vine
pentru timpul care trece
pentru timpul care stă
cum drumețul obosit
și privește, cântărește
ar mai fi cale-nainte
dar în jur cum într-o carte
cum într-un vis
e-atâta liniște
și cuminte cum soarele în apus
așază tâmpla pe scoarța unui arbore
și adoarme imaginând
existența lui de etern
prin ochii de copil
_