Minați de cine știe ce dor nemărginit,
Ce le-a iscat speranțe și visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Și au plecat băieții să moară-n răsărit,
Pe drumuri lungi de stepă, pe unde-au nimerit,
Și-atât de mulți muriră, că cei puțini scăpați,
Abia-și dădură seama că fură înșelați.