Erau câmpii golașe și plânset în zăvoi,
Iar vechile speranțe, cu vise la un loc,
Scriau columnă vieții din hâtrul lor noroc.
Dar cum nu moare codrul când bate-n el furtuni,
Așa nu mor românii, cu stripă din străbuni,
Cei ce-au dorit palate, și-n vise s-au grăbit,
Dorm toți sub buruiană, pe-ogorul dezvelit.