Condamnaţi
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe
să merg în ea, tăcut şi umilit.
Ce să mai cânt, când au venit piraţii
şi apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă...
Poezie de Adrian Păunescu despre nevoie
