Toamna, tristă, încă țese,
Un covor, de brume sure.
Frigul, lasă, tot mai dese,
Cețuri albe, spre pădure.
Câmpurile, cât le vezi,
Parcă-s după bătălie,
Iar în vie, și-n livezi,
Vremea, sună a pustie.
Stoluri de,...
Poezie de Constantin Obadă despre sfârșitSfârșitul l-am gândit prelung,
Când osteneam să schimb pământul,
Cînd timp aveam să sar s-ajung,
Din spații crude infinitul!
Dar m-am trezit că drumul meu,
Cu mii de drumuri se-ntretaie,
Cu tot eternul Dumnezeu,
Nu-i decât...
Poezie de Constantin Obadă despre sfârșitDrama care m-a născut,
E-o duioasă veșnicie,
Biata, n-are început,
Iar sfârșit, nicicând să vie!
Simt când viu, parc-am mai fost,
Și sunt, fostul care vine,
Simt al vieții tainic rost,
A mișcării de la sine!
Jocul vieții, e...
Poezie de Constantin Obadă despre sfârșitSfârșitul l-am gândit prelung,
Când osteneam să schimb pământul,
Când timp aveam, să sar s-ajung,
Din spații crude, infinitul.
Dar, m-am trezit că drumul meu,
Cu mii de drumuri se-ntretaie,
Că tot eternul Dumnezeu,
Nu-i decât...
Poezie de Constantin Obadă despre sfârșitNu-i greu să scrii o poezie,
Când ai de toate la-ndemână,
Talent de muză-n fantezie,
Coniac subtil și voie bună.
Dar când privesc și cuget bine,
Secvența noastră-ncuietoare,
Eu las vulcanul meu din mine,
Să ardă-n noi ce-i...
Poezie de Constantin Obadă despre sfârșit
