Avarul şi moştenitorii săi
George Budoi, 18.02.2020
Avarului moştenitori
Îi sunt nişte risipitori;
De i-ar vedea cum se desfată,
Ar mai muri o dată.
Avarului moştenitori
Îi sunt nişte risipitori;
De i-ar vedea cum se desfată,
Ar mai muri o dată.
L-am uitat, satisfăcut;
Chiar de-l uită un ingrat,
Domnul nu mi l-a uitat.
Creşte doar în inimioară
Şi, se ştie din străbuni,
Creşte doar la oameni buni.
Nu încape îndoială,
Răutatea e o boală;
E o boală foarte gravă
Şi-i mai rea ca o otravă.
Nu-l ucide pe bolnav,
Dar îl chinuie grozav;
Face-n suflet un pârjol,
Sufletul i-l lasă gol.
Unii fac din ea o fală,
Dar eu cred că e o boală;
E o boală foarte gravă
Şi-i mai rea ca o otravă.
Chiar de ea nu e mortală,
Poate duce la sminteală.
Rătatea, spun cu jale,
Lasă sufletele goale.
Cel mai mult o siluieşte,
Gabi Firea, birjăreşte;
Vă întreb: Prin ce minune
Este membră-n Uniune?
Vă întreb, ca moş Terente:
A ajuns prin ce "talente"?
De la alţii din grădină, mulţi furat-au floricele
Şi, făr' nicio remuşcare, şi-au făcut cununi din ele;
Şterpelit-au de la antici până la contemporani,
Fără măcar să clipească, veritabili hoţomani.
Au spus cinic unii, alţii, că nu fură,...
Este foarte bun lăpticul,
Şi-i la fel de bun pupicul
Ce mi-l dă mămica mea,
Când vreau eu şi când vrea ea.
Noi, orfanii, bem lăpticul
Nu cu cana sau ibricul,
Nu sugând la mamelon,
Ci sugând la biberon.
Să ierţi a lumii răutate,
Şi iartă-i tot, nu doar jumate!
De iérţi tot, nu vei regreta,
Căci totul ţi se va ierta.
Omule, eşti bun, eşti mare,
Dacă-n loc de răzbunare
Eşti în stare de iertare!
O tânără, nemăritată,
De barză fost-a vizitată,
În cioc cu un copil din flori
Şi dându-i tinerei fiori.
De groază,-atuncea, demoazela
A dat în barză cu umbrela,
Dar barza, rea, a insistat
Şi-n braţe pruncul i-a lăsat.
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
Când n-oi mai fi, sunt mărturie
Că-am fost cândva o fi'nţă vie,
Că eu nu doar că am trăit,
Ci am simţit şi am gândit.
Dacă, din a ta voinţă sau din pură întâmplare,
Tu citeşti ce-am scris odată eu în versuri foarte clare
Şí de nú-ţi place cum scris-am, şi vrei versuri mult mai fine,
Mâna pe condei tu pune, scrie tu cu mult mai bine!
Mă frământă mii de gânduri, printre care, câteodată:
Dintre multele religii, care-i cea adevărată?
Este cumva, cum ne spune, totdeauna, Creştinismul?
O fi, cum spun musulmanii, singur numai Islamismul?
Este, cum ne spun evreii, de milenii,...
Datori suntem să ştim, oricine,
Că-s 7 mari virtuţi creştine:
Credinţa, Dragostea, Speranţa,
Curajul ‒ zis şi Cutezanţa,
Justiţia şi Cumpătarea,
Prudenţa (ea-i ocrotitoarea),
Regină, însă, peste toate
E Dragostea ‒ şi cu dreptate.
Căci...
Am văzut femei frumoase
Şi urâte ‒ chiar hidoase,
Şi deştepte, şi tembele,
Însă n-am văzut fidele!…
Că-s cerşetoare sau regine,
Că sunt babete sau bambine,
Şatene, blonde sau brunete,
Nu súnt femei făr' de secrete.